iMaMA Lifestyle

Timp liber! Aoleu, ce fac cu el?

Mamele visează la timp liber sau… las’ să nu fie liber, dar măcar să fie TIMP. Cât mai mult timp. Un timp din acela în care să-ți permiți să începi și să termini un lucru fără a fi întreruptă la infinit de dragomonstruleții din familie. Și, dacă s-o putea, să reușești să fii la zi cu toate planurile mărunte sau mărețe din cap, iar asta fără mustrări de conștiință că ți-ai neglijat copiii.

Eu tânjesc după libertatea asta de a face ce vreau și, mai ales, când vreau. În mare parte, depind de copii și de programul lor. Și…. așa am ajuns să am impresia că dacă aș avea timp (timpul meu), le-aș face pe toaaaate. Aha, corect! Doar am impresia, că… în realitate, lucrurile stau altfel.

Vine ziua aceea în care primești TIMP și, de bucurie – nu mai știi ce să faci cu el.

Duminica asta a fost toată a mea. M-am trezit și… casa goală. În plină dimineață, copiii au plecat cu tati în oraș, iar mesajul lor a fost: ”mami, azi ești liberă!” Wow, îmi zic. De ce să mă apuc? Repedeeee!!! Poate să scriu, că sunt în urmă cu trei articole și n-aș mai pierde nopțile. Nuuu, mai bine citesc. Demuult n-am mai pus mâna pe o carte! Oare să pregătesc mâncarea pentru prânz? Of, las’ că se descurcă ei! Hmm, dar cum o fi să stau și să lenevesc… pur-și-sim-plu, să mă uit în tavan sau pe Facebook? Nu despre asta sunt weekend-urile? Zzzz, hai odată, hotărăște-te!!!

M-am tot gândit și răzgândit și, într-un final, am lăsat lenea să câștige. Jumătate de oră am stat în pat și am răsfoit o revistă. Luuux! Apoi mi-am amintit de micul dejun. Neam-neam! Să mănânc ceva bun, cu înghițituri mici și cu liniște pe fundal? Viiiis!

Și… ca notă de subsol, precizez că în tot acest timp ex-tra-or-di-nar, doar gândurile nu m-au lăsat în pace! Erau într-o mare forfotă, transmițându-mi întruna mesaje cu ce aș putea să-mi umplu mai bine timpul. Timpul acesta la care am visat atâta!!!

Deja, parcă îmi doream să fiu ocupată cu copiii. Când sunt cu ei, știu sigur ce am de făcut. În plus, am și pe cine da vina pentru ceea ce nu am făcut. 

Se pare că e al naibii de greu să te trezești cu timp liber fără să-ți fi făcut un plan înainte. Ai vrea să le reușești pe toate. Și sunt muuulte! Cu care să începi?! Și, să fie în casă sau afară? Bucătărie, baie sau sufragerie? La calculator, televizor sau mai bine cu o carte în mână?

M-am tot plâns că am rămas în urmă cu epilatul, pensatul și manichiura e vraiște. Aș fi vrut timp să mă ocup de curățenie în detaliu prin sertare și dulapuri, poate-poate dau și de perechea pierdută a cerceilor mei preferați. Timp să pregătesc rețeta aia sofisticată de la pagina îndoită din revistă. Timp să răspund la mail-ul acela pe care l-am amânat pentru că vroiam să-l formulez într-un fel anume. Timp să merg la nu mai știu care și câte evenimente. Timp să mă uit în oglindă și să-mi aplic în voie masca aia de întinerire. Timp să vorbesc cu orele minutele în șir la telefon cu prietenii care m-au uitat. Timp pentru un film care să mă țină cu gura căscată. Timp pentru… Daaa, asta e, vroiam timp pentru toate și… ghiciți ce, am ales timp pentru nimic! Damn it!

Gata! Stop! Punct! Nu mai trebuie să fac nimic, mi-am zis. Nu mai vreau să fac nimic din toate cele înșirate. Da, e greșit! Pierd șansa, dar nu-mi pasă. Vreau pace, liniște, prezent! Nu mai vreau niciun plan și nicio organizare.

Îmi iau geanta și ies în oraș. E un eveniment interesant la Arclub, în Centrul Vechi. Apoi sun și la cei de la Thai co SPA, mi-au făcut cadou de ziua mea jumătate de oră de masaj capilar, ce-ar fi să profit de ocazie? E ora 1. Programarea e la 4. Încerc să nu mă gândesc la timp și la tot ce aș fi putut face cu el. O iau la pas. Încet. Cu ochii pe clădiri, oameni, pomi înfloriți. O, Doamne, e fascinant orașul acesta. Și atât de viu. Și muuulte s-au schimbat (de când n-am ieșit singură din casă). Muulte au rămas la fel.

Am mers pe jos de la Unirii până în Victoriei. Am luat-o pe străduțe, am descoperit locuri și stări. Mi se părea ireal că mă plimb fără grabă, că nu vorbesc și nu trebuie să răspund la sute de întrebări la care nu știu răspunsul, că mă uit în ce direcție vreau și nu mai e nevoie să stau cu ochii după copii, să fie aceștia în siguranță și să nu ne rătăcim unii de alții. Ireal!

Și, bineînțeles, am luptat cu toate gândurile de la nota de subsol de mai sus, dar… în mare parte, cred că (le-) am învins.

Duminica asta am avut tot timpul din lume să le fac pe toate, dar… n-am fost pregătită pentru el, așa că am făcut nimic. Am respirat, am visat și am învățat să mă readuc în prezent.

Să-mi fie cu iertare, sper să se mai repete!

Tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *