Special Guests

Din Chișinău, direct în București. Primele gânduri, emoții, concluzii.

Pentru început, ar trebui să mă prezint, nu-i așa?

OK! Sunt Mădălina, o moldoveancă născută și crescută în inima Moldovei de peste Prut, orașul Chișinău. Și sunt modelul, ajutorul, sprijinul și călăuza a două copile minunate, o roșcată și-o brunetă. Sau altfel spus, sunt sora cea mare din casă.

Roșcata, sora cea mijlocie, este o adolescentă de 14 ani căreia taaaare greu reușești să-i intri în voie (adolescența, bat-o vina!). Iar bruneta zvăpăiată este mezina familiei, are 10 ani și e super-mega-extra agitată. Tot timpul e plină de energie, forță… și, spre uimirea tuturor, e maestră la improvizații și creează ”opere de artă”, de ne atrage pe toți în capcanele copilăriei.

Să revin la subiectul principal. Adică ”eu”. Pe la vârsta de 6-7 ani ai mei, părinții, au încercat să îmi găsească un hobby care să le placă atât lor, cât și mie. Și uite așa am făcut 3 ani de vioară și pian la școala muzicală, dar mi-am dat seama că nu e de mine. Și am trecut pe sport.

Fiind o fire energică, credeam că sportul ar trebui să mi se potrivească. Am făcut tenis de câmp timp de un an și chiar a fost o experiență minunată, păcat că i-am părut antrenorului prea ”în vârstă” pentru a participa la campionate. Deci, am renunțat și la tenis, dar și la încercarea de a-mi găsi o ”ocupație”. Dar nu pentru mult timp! S-a ivit ocazia să încerc handbal-ul, și l-am încercat, și mi-a plăcut, și am continuat. Timp de 5 ani am jucat handbal, am vizitat mai multe țări (Cehia, Austria, Italia, Ungaria etc.), am învățat să lucrez și să gândesc în echipă, am cunoscut definiția și sensul “prieteniei”, am trăit emoția competiției, a pierderii și a câștigului… până am absolvit gimnaziul.

După gimnaziu, din dorința de a încerca ceva nou, m-am înscris la Centrul Național de Medicină și Farmacie “Raisa Pacalo” din Chișinău, unde am început o nouă viață, în care timpul pentru sport (sau orice altceva) era aproape inexistent. Și uite așa, am renunțat la o plăcere pentru altă plăcere (învățatul 😂).

În câteva cuvinte, sunt o fată simplă cu caracter complicat, greu de înțeles, ușor de criticat.

Acum sunt studentă în București, la UNEFS, facultatea de Kinetoterapie, iar aici am parte (din plin) și de medicină, și de sport. Sunt boboacă, deci sunt abia la început (un alt început, un alt capitol). Aici ar fi 1000000 de lucruri de menționat, de explicat și de clarificat, dar vă zic ceva: după ce am trăit timp de 19 ani acasă, viață de cămin este pe cât de grea, pe atât de aventuroasă.

Căminul… (cică “hotel de 5 stele”, după spusele administratorului) e departe de a fi perfect, e departe de a avea condiții bune, e departe de a fi numit “acasă”, dar e și asta o experiență, nu?

Atunci când te muți dintr-un oraș în altul, ești deschis pentru noi experiențe, noi cunoștințe, ești înzestrat cu mari forțe pentru a învinge luptele ce te așteaptă. Continentul necunoscutului, al curiozității și al aventurii se lărgește cu fiecare zi petrecută aici. Te simți de parcă ai fi îndrăgostit… dar nu o dragoste obișnuită de un ”el” sau ”ea”. Ești îndrăgostit de cer, de aer, de vânt… și în definitiv, de VIAȚĂ !!!

[Text: Mădălina Manolii]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *