iMaMA

Copiii și animalele de companie. Când, de care și, mai ales, de ce?!

Încă nu ne-am făcut curaj pentru un animal de companie la bloc, însă copii ne cer asta! Și-i cred că-și doresc, pentru că văd cât de tare îi bucură prezența unui animăluț în preajmă, fie el mai ”de oraș” sau… ”de la țară”!

Se pare că, în general, copiii iubesc animalele! E o dragoste firească și jucăușă, din care se poate construi o prietenie sinceră. Ba chiar mai mult, m-am tot documentat și am confirmarea că animalele de companie contribuie la educarea și dezvoltarea emoțională a copiilor, învățându-i să empatizeze, să socializeze și să depășească gelozia resimțită față de frați sau surori. De ce să nu profităm de toate aceste avantaje?

Rolul animalelor de companie în dezvoltarea copilului

Statisticile confirmă că micuții care au un animal în preajmă au de câștigat pe mai multe planuri. Aceștia devin mai responsabili și mai încrezători în sine, inițiază și mențin contacte sociale cu mai multă ușurință, își dezvoltă capacitățile empatice și au un sistem imunitar mai puternic. Categoric, animalele de companie participă la dezvoltarea personalității copilului, îi pot fi un sprijin în momente de criză şi îl pot ajuta să-şi dezvolte abilitățile de interrelaționare.

Prietenii necuvântători sunt o dovadă prețioasă de iubire necondiționată, iar copii apreciază că animăluțul îi acceptă exact așa cum sunt, fără să-i critice și cu încredere deplină. Alături de un animal de companie, copii reușesc mai ușor să depășească teama de singurătate, precum și absența sau lipsa de atenție a părinților ocupați.

Chiar și cei mai retrași și mai timizi copii se deschid în fața animalelor de companie, cu care își împart anxietățile, bucuriile sau supărările. Și, evident, prin asumarea responsabilității față de cineva mai neajutorat, copiii încep să simtă puterea și încrederea în sine. În aceste vremuri în care conectarea cu copilul este, cel mai adesea, înlocuită de un televizor, smaprtphone, tabletă sau computer, animalele de companie ajută micuții să nu se simtă singuri și abandonați.

Vârsta potrivită pentru a avea un prieten necuvântător

Copiii pot beneficia încă de la naștere de un animal de companie, iar în acest caz, evident, toată responsabilitatea va cădea pe umerii adulților din casă. Dacă doriți ca micuțul să își asume jumătate din responsabilități, este indicat să-i achiziționați un animal de companie la vârsta de 4-5 ani, vârstă la care copilul este în stare să-l hrănească, să îl perie și să mențină curat spațiul. Ei bine, în cazul în care se vrea ca toate aspectele din îngrijirea animalului să treacă în fișa de post a copilului, acesta ar trebui să aibă cel puțin 7 ani, în funcție de maturitatea emoțională a fiecăruia.

Într-adevăr, recomandarea de vârstă ține și de fiecare animal în parte, deoarece gradul de implicare necesar diferă de la animal la animal. În principiu, un acvariu cu pești sau o colivie cu păsări nu presupun contact direct, necesită mai puțin timp petrecut pentru a hrăni și a curăța, iar gradul de afecțiune este minimal. În schimb, o pisică are nevoie de mai multă îngrijire, iar un câine – de și mai mult timp și atenție. Prin urmare, vârsta la care micuțul își poate asuma responsabilitatea pentru a crește un animal de companie, variază în funcție de nivelul de implicare de care are nevoie acel animal.

Animăluțul potrivit, pentru copilul potrivit

Peștii nu au nevoie de multă atenție, însă necesită îngrijire: schimbat apa, curățat acvariul, oferit hrană. În același timp, din punct de vedere emoțional, nu oferă prea multe posibilități de joacă, nu-i poți lua în mână și nu-i poți mângâia. Acest lucru îi poate învăța pe copii să iubească ființe vii fără a cere nimic în schimb, o lecție utilă mai ales micuților răsfățați și egoiști.

Păsările – precum canarii și papagalii – nu sunt pretențioase, în schimb sunt gălăgioase și, pot zbura pe gean, din neglijență. Acestea pot fi învățate să vorbească, să cânte și să comunice verbal, ceea ce le permite copiilor să relaționeze cu ele.

Prin urmare, păsările sunt potrivite pentru copii cu tulburări de vorbire – iar pentru început, nu e nevoie neapărat de papagali exotici scumpi, cei obisnuiți sunt destul de potriviți.

Pentru a evita alergiile la puf și praful din mâncare, cușca nu va fi ținută în camera copiilor.

Rozătoarele, precum hamsterii și iepurii decorativi, sunt preferate de copii, deoarece pot fi mângâiate, ținute în mână, luate afară etc., iar copiii tocmai de contact fizic au nevoie. Pentru ei, atingerile și îmbrățișările înseamnă atenție și dragoste.

Rozătoarele sunt potrivite pentru copiii mai mari, în special în familiile care nu își permit să aducă acasă o pisică sau un câine. Hamsterul îi va ajuta să se simtă responsabili față o de creatură slabă care necesită îngrijire și atenție. În plus, copiii activi visează întotdeauna de un partener de joacă constant.

Dar mai este un aspect care trebuie luat în calcul! Rozătoarele nu trăiesc mult timp și, inevitabil, copilul va suferi când își va pierde animalul de companie. În astfel de momente e nevoie să fim alături de ei și să le explicăm ce s-a întâmplat. În definitiv, e o lecție de viață din care copilul învață să treacă peste pierderi.

Câinele și pisica. Copii hiperactivi se liniștesc când mângâie un câine sau o pisică. Astfel, învață să își controleze emoțiile și mișcările. Prin urmare, dacă aveți un copil dezechilibrat și predispus la isterie, cel mai bine va comunica cu un pisoi sau un cățeluș.

Datorită diferenței de caracter a acestor două animale, copilul poate învăța de la pisică independența și liniștea, iar de la câine – deschiderea și fidelitatea.

Potrivit experților, nu toate rasele de câini interacționează bine cu copii. Printre cei mai inteligenți și afectuoși se numără Border Coliie, Saint Bernard, spanioli, ciobănesc germani, Boxer, Labrador, Schnauzer.

Referitor la pisici, cele mai afectuoase sunt: Angora, Himalayana, Bengaleza, Albastru de Rusia, pisica birmaneză, iar rasa Ragdoll a fost special creată pentru comunicarea cu copiii – acestea fiind pisici cu un caracter deosebit de blând și plin de consimțământ.

ÎN LOC DE CONCLUZIE, voi lua în calcul și animăluțul de companie. Continui să mă documentez și… până una-alta, poate ne mutăm la curte! 🙂

Tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *