Librederm
Beauty

Zâmbet fără riduri sau poză fără zâmbet?

L-am rugat pe domnul soț să-mi facă o poză cu ștrumful mic, s-avem dovada că minunea asta a fost odată de 4 ani, 3 luni și 15 zile. M-am așezat să fiu la înălțimea copilului, mi-am afișat pe chip zâmbetul tradițional și – flash! flash! – poza e gata. Primul comentariu: ce riduri ai la ora asta!  Deh, și abia începuse ziua.

Următoarea zi, domnul cu comentariul a venit acasă cu această cremă de ochi pentru rejuvenare cu colagen pentru conturul ochilor de la Librederm.  Colagen sună tare bine, mi-am zis. Și-am început să folosesc produsul-minune dimineața și seara, chiar dacă eu (încă) nu eram și nu sunt de acord cu comentariul care a declanșat toată această poveste. Eu când mă uit la poza cu pricina devin furioasă că din vârful capului îmi răsare o țeavă, atât de furioasă sunt – că nici nu observ ridurile.

Dar DA, ele există. Sunt ridurile mele și (încă) mă încăpățânez să cred că fac parte din zâmbetul meu larg. Evident că un pic de ajutor nu strică niciodată, mai ales că vârsta adună ani, iar pielea pierde ușor-ușor fermitatea și elasticitatea. Mai ales în zona sensibilă din jurul ochilor.

Să vă spun ce promite crema de ochi de la Librederm. Ingredientele sale active întăresc structura pielii, întind pliul pleoapei superioare, reduc ridurile laterale, luminează cercurile întunecate de sub ochi și reduc umflăturile.

Complexul de colagen și elastină formează un film protector permeabil pentru aer, datorită căruia se reduce pierderea transepidermică de apă. Structura unică a moleculei de colagen permite menținerea vitaminelor și a altor ingrediente active pe suprafața sa, acțiunea lor fiind astfel prelungită și intensificată. Pielea devine mai densă, catifelată și elastică.

Îmi place crema. De la ambalaj până la textură. E delicată, se absoarbe ușor în piele și mă face să mă simt răsfățată. Încă am riduri în poze, semn că încă zâmbesc. : )  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *