E atât de frumos, amplu și intens interviul acesta, încât – în loc de introducere – aș scrie doar atât: BUCURIE! Subiectul discuției, îl regăsiți în titlu. Eu, însă, insist să aflați că Isa e o prietenă bună de-a mea și, de când o știu eu (din studenție, adică) e fix așa cum o veți (re)descoperi în rândurile ce urmează: FASCINANTĂ!
Caligrafie.ro. Când? Cum? De ce?
Mă faci să răscolesc prin amintiri, cu șirul ăsta de întrebări. Ia să vedem… când? De caligrafie m-am apucat, prima și prima oară, în martie 2018. De ce? Din pură curiozitate, ar fi primul răspuns. Apoi, dacă stau să mă gândesc mai bine, era și un mijloc de meditație, un mijloc prin care mă linișteam într-o perioadă în care aveam nevoie de liniște. Caligrafia mi-o oferea. Asta a contat: caligrafiam cu orele. Cu orele! Asta a contat iar: exercițiul îți dă tehnica, devii mai bun.
Cum am început? Ca un orb prin întuneric, așa îmi vine să zic. Practic, nu știam nimic despre caligrafie, habar n-aveam cu ce scrii, pe ce scrii, nu eram conștientă de diferența dintre tehnici, materiale, penițe, tocuri. Am început să caut, am întrebat câteva persoane care deja făceau asta și am aflat destul cât să m-apuc de treabă. Și m-am apucat, așa am început, de fapt. Apoi oamenii au început să mă întrebe ei pe mine detalii legat de caligrafie, mi se părea incredibil, așa că am încropit, atunci, o postare pentru cine vrea să se-apuce de caligrafie și nu știe de unde să pornească, disponibilă AICI. Cred că e o postare bună și acum, pentru un începător. Te-apuci, vezi dacă-ți place, iar apoi îți dai seama singur dacă e ceva ce vrei să păstrezi în viața ta sau nu.
Ce-ai învățat despre caligrafie de când ai descoperit-o?
Ce întrebare grea…! Caligrafia e ceva cu totul și cu totul special, mai ales azi, dar nu doar azi. În lumea actuală a produselor în serie însă, produsele unicat au o valoare fantastică. Și stil! Caligrafia mi se pare rarissimă, și chiar e, până la urmă. Pentru că nu poți scrie de două ori la fel. Și nici n-ar trebui să încerci! Mâna își are spontaneitatea ei, eu mizez pe asta, de fiecare dată. Mi se pare importantă fluctuația, ezitarea slabă: e semnul efortului viu.
Pentru mine, caligrafia e profund experimentală și vreau s-o păstrez așa. Caligrafia e voluptate: tot tușul și modul în care se întinde pe foaie, aia e voluptate! Sentimentul e sublim, când ești atât de aproape martor la asta, cum e orice caligraf. Caligrafia e lentoare: timpul stă mult, când scrii. Iar o pasiune căreia alegi să-i dedici timp, în zilele noastre, e chiar ceva ce vrei să ai în viața ta.
Caligrafia e frumusețe, și asta poate mai presus de orice. Efectiv, nu am cuvinte să spun câtă frumusețe, câtă beatitudine conține faptul de a caligrafia!
Ce-ai învățat despre tine de când ai descoperit caligrafia?
Oh, despre mine… acuma. Îmi vine să râd, dar nu știu cum să fac asta în scris. :))
Păi, hai să vedem: având în vedere c-am făcut-o și pe asta – caligrafie, adică —, din senin și de nicăieri!, primul lucru pe care l-am învățat e că n-am să mă potolesc, cel puțin nu curând. Îmi place să descopăr lucruri noi și cine știe ce am să mai descopăr, până mor. (Scuze pentru nota morbidă, dar e parte din mine. Fără moarte, eu nu exist.)
Am învățat că pot. Am învățat că starea contează: nu pot caligrafia, dacă sunt agitată. Creativitatea își cere spațiul și liniștea ei, te scoate puțin din viața ta obișnuită, iar asta e senzațional, după mine. Eu am nevoie de escapism, așa funcționez. Am mai învățat că vreau să caligrafiez liber, în stilul meu, orice-ar spune alții – dacă spun. Am învățat că-mi place la nebunie caligrafia și că e un mediu nesperat de potrivit pentru jocurile mele de cuvinte. Și pentru nota erotică sau gravă pe care o pun în multe dintre gândurile mele. Într-un fel, caligrafia e mediul care-mi aduce și-mi ține la un loc multe preocupări și pasiuni, începând cu pasiunea pentru scris.
Și am mai învățat ceva. Ceva foarte pragmatic: să pun preț, la propriu, pe ceea ce caligrafiez. Să stabilesc niște prețuri echilibrate pentru munca mea. Asta e chiar o chestie de care sunt mândră, pentru că eu sunt, în general, destul de nepricepută la a cere bani pentru mine și la a vinde ceea ce fac eu. Aș da totul gratis, dacă aș putea. Încă fac asta, considerabil. Deși am realizat, la un moment dat, că lumea apreciază rar ceea ce e gratis. Oamenii au bizareriile lor, până la urmă.
De la o joacă cu penițele și cu tușul, ai ajuns să faci lucruri mult mai serioase: cărți de vizită, logo-uri, tatuaje etc. Ce și/sau cine ți-a da dat curaj și încredere?
Oamenii cărora le plăcea ce făceam și care mi-au cerut destul de repede să le caligrafiez și lor tot felul de lucruri (logo-uri, în primă fază). Sau efectiv mă rugau să le dau din caligrafiile pe care le făceam fără o destinație, fără un scop final, ci doar pentru că-mi plăcea mie.
Și a mai contat ceva: experiența acumulată. Orele întregi pe care le dedicam caligrafiei și starea de bine pe care o aveam în timp ce făceam asta îmi construiau încrederea. Descopeream lucruri de neconceput pentru mine atunci, iar ăsta era un stimul fantastic pentru minte și, normal, perseveram.
Oamenii, experiența, joaca, libertatea, perseverența, plăcerea. Cred că toate mi-au dat încredere să merg înainte.
Știi exact cum trebuie să arate produsul final? Sau e o continuă căutare?
Nu, chiar nu știu. Uneori am o viziune, alteori habar n-am de unde să pornesc, așa că mă documentez. După ce am prima imagine în minte, mereu mă sfătuiesc cu cel care îmi cere produsul. În definitiv, e al lui. Dar și al meu, prin procesul de creație. Din circa trei pași, ajungem, împreună, acolo unde trebuie: la rezultatul final. Șiiiii… imaginea e una, practica e alta. Practica schimbă lucrurile, vine, și ea, cu amprenta ei. Deci răspunsul e, da, să faci un produs, să conceptualizezi e o continuă căutare. Dar mie-mi convine!
Care e culoarea ta preferată?
În materie de tușuri, presupun. Sunt destul de clasică, nu experimentez așa mult cromatic: cel mai des scriu cu negru și alb, dar și cu roșu, mai ales când vreau să transmit un mesaj mai puternic sau cu alură senzuală. Îmi plac și auriu și argintiu. Sau mov sângeriu.
Dar, ca să-ți răspund la întrebare: alb. E o delectare să scrii cu alb, cerneala e groasă, are o consistență absolut irezistibilă, e frumos când vezi penița înmuiată în ea, când o întinzi pe foaie. Are mult miez, e cărnoasă.
Ce te inspiră?
Nostalgia mea, interioară. Natura și mișcarea mea prin lume. Trecerea timpului. Poeziile și cărțile pe care le citesc. Întrebările despre viață, pe care, nu știu de ce, nu contenesc să mi le pun — deși e evident că uneori nu mă ajută. Suferința… Iubirea. Dorința. Dorul, când e. Plăcerea. Și dorințele oamenilor, care-mi cer să le scriu lucruri ce contează pentru ei. Îmi place să scriu lucruri care contează pentru oameni. Sunt foarte bucuroși, după.
Unde vrei să ajungi cu acest (nou) proiect al tău?
Oriunde se poate, mai departe decât sunt acum. Parcursul a fost atât de firesc, până aici, și probabil așa o să fie și de acum încolo. Am câte ceva în plan, dar cu mult răgaz: o colaborare cu o firmă de printing și, poate, poate, poate, niște workshopuri de… caligrafie liberă, cum mă gândesc eu câteodată că se vor numi.
Caligrafia e o pasiune de fond, pentru mine, și va rămâne așa. Voi face tot ce-mi place și ce pot, pe partea asta, deocamdată într-un ritm firesc.
O întâmplare/emoție/poveste interesantă legată de primul client.
Nu-mi amintesc care a fost primul client, din păcate. Cred că nici el nu-și amintește. :)) Dar îmi amintesc de reacția frumoasă pe care a avut-o cineva după ce i-am trimis câteva rânduri caligrafiate, pentru prietena ei. Mi-a scris înapoi: „Nu mă pot opri din mirarea de a cunoaște pe cineva ca tine!” Acest rând nu e despre mine, deși poate părea așa. E despre bucuria și deschiderea pe care le produce într-un om faptul de a face, de a-i dărui ceva semnificativ pentru el. Câteodată, mesajele pe care le caligrafiez au acest efect. Nasc încântare în celălalt. Ceea ce, bineînțeles, e neprețuit!
Ce ar trebui să mai știm despre caligrafie.ro?
Denumirea întreagă: www.caligrafie.ro.
Și că eu caligrafiez de plăcere.
Un mesaj pentru cei care citesc acest interviu.
Nu rezistați frumuseții! :))
***
Și pentru că știu că v-a plăcut, vă îndemn să nu vă opriți aici. Cu un simplu LIKE sau FOLLOW la Caligrafie.ro pe Facebook, respectiv Instagram, vă puteți bucura ochii și sufletul cu astfel de minunății izvorâte dintr-o peniță și muuultă pasiune.
Mulțumesc, Isa, pentru acest interviu! Mă declar, din nou, cucerită! 🙂
