Oare cine o fi inventat colicii, că „de ce?” – pare destul de clar: să pună medicina în mare încurcătură (încă nu s-a stabilit o cauză şi nici o definiţie concretă a colicilor) şi să dea reale dureri de cap părinţilor (atât înainte, dar mai ales după naşterea bebeluşului).
Nu ştiu dacă e vorba de noroc, coincidenţă sau câte puţin din fiecare, însă ai mei copii nu au suferit prea mult de colici, cel puţin nu aşa cum se descrie prin cărţi – cu episoade îndelungate, severe şi repetate de plâns, nopţi nedormite şi alte cele. Dar chiar și așa, îmi amintesc că atunci când băieții mei (7a & 1,4a) se aflau în plină etapă a colicilor – fie ea şi formă uşoară, tot mă lua cu fiori văzându-i în confruntare directă cu aceştia: îşi încleştau pumnii, se încolăceau, îşi ridicau picioruşele în aer, se învineţeau la faţă şi… (OMG!) scoateau un geamăt de-mi răsuna în adâncul creierilor. Iar mie atâta îmi trebuia să intru, înverşunată, în ringul de luptă!
Înainte de a trece la acţiune, e bine de subliniat că aceşti bau-bau (mai degrabă ai părinţilor) reprezintă un fenomen fiziologic normal şi tranzitoriu, specific primelor luni de viaţă a bebeluşului perfect sănătos, fără a se înţelege că ne putem culca pe-o ureche şi lăsa progeniturile să urle cât le ţin puterile.
Da! Există strategii logice şi (yupii!) victorioase în alinarea până şi a celui mai capricios sugar. Mergând pe teoria celui de-al patrulea trimestru, bebeluşii abia veniţi pe lume rămân conectaţi la condiţiile din pântecul mamei şi au nevoie de (încă) trei luni pentru a se familiariza cu viaţa extrauterină. În tot acest timp, datoria noastră este să le câştigăm încrederea, asigurându-le confort şi siguranţă prin imitarea cât mai fidelă a senzaţiilor experimentate în uter. Astfel, micuţii au şanse mari de a deprinde aptitudini de auto-calmare şi de a avea un somn liniştit ore în şir.
Legănatul
Legănatul ritmic duce cu gândul la mişcările mamei din timpul sarcinii. În braţe, marsupiu, cărucior sau cu maşina, senzaţia de legănare îi este atât de confortabilă, încât micuţul cedează rapid în faţa somnului. Şi chiar funcţionează, încât eu am ajuns să-mi „instalez” pruncul în port-bebe atunci când era pus pe scandal şi hai cu treabă prin casă, aranjat în oglindă sau pregătit şi (oops!) halit de sandvişuri.
Categoric, plimbările cu maşina sunt o binecuvântare pentru nou-născuţi. Nici la o lună după naşterea celui mic, noi am pornit la drum lung de peste 500 km şi, în ciuda îngrijorărilor mele, bebe s-a relaxat complet în scoica lui, încât – de data aceasta, eu am fost cea care l-a deranjat din somn pentru porţia de lăptic.
Pe burtică, fiţi gata, start!
Statul pe burtică – îmmm, o adevărată plăcere (mai ales pentru mezinul meu, care e demn de Cartea Recordurilor la dormitul pe burtică). Această poziţie alină durerile abdominale şi activează reflexul de calmare. Din primele zile de viaţă, bebe al meu mi-a dat de înţeles că-i place să stea cuibărit pe mine ore întregi, iar eu i-am întâmpinat moftul cu bucurie – pai, nici că se putea un pretext mai bun de a zace în pat, cu un Mozart pe fundal, o cărticică la îndemână şi… îmmm, miros proaspăt şi euforic de bebeluş.
Aşadar, pe burtică în casă şi afară, ziua şi noaptea, în braţe şi în pătuţ! Şi tot pe burtică, cu maximă satisfacţie, stă tolănit pe picioarele mele încrucişate – amintindu-i (probabil) de nostalgica poziţie fetală, iar cu câteva bătăi ritmice la funduleţ, îl lua somnul.
Suptul – relaxantul suprem pentru bebeluşi
Obicei dezvoltat încă din uter, suptul reprezintă bucuria supremă a nou-născutului. Şi pe bună dreptate, căci suptul (la sân, biberon, suzetă, degete) inhibă hormonii stresului în favoarea endorfinelor, bebe simţindu-se relaxat, iar părinţii împăcaţi.
Eu i-am alăptat pe amândoi copii, asigurându-le la cerere această plăcere (dar ce plăcere, Doamne!), iar la al doilea bebe – am ”suplimentat” cu suzetă. Câteva luni. Până s-a depășit criza colocilor și (propabil) a primelor mâncărimi de la nivelul gingiilor.
Înfăşatul lejer
Înfăşarea îi oferă bebeluşului un plus de confort, aducându-i aminte de spaţiul strâmt şi cald din burtica mamei. Şi nicidecum „înfăşare” nu se traduce prin încorsetarea strânsă a puiului de om în scutec, aşa cum se obişnuia odinioară. Am păţit-o eu cu primul copil, mi la înfăşat mama cu atâta măiestrie de-mi stătea odrasla perfect dreaptă şi nemişcată, exact ca un soldăţel de plumb. Noroc că a coincis isprava cu prima vizită la pediatru, care ne-a convins că acest gen de înfăşat oferă o poziţie nefirească pentru articulaţia şoldului. Aşa că, lăsaţi bebeii să stea cât mai crăcănaţi că altfel pot risca o displazie de şold.
Înfăşatul lejer şi larg menţine temperatura corpului în limite normale, conferă un somn liniştit prevenind mişcările necontrolate ale mânuţelor şi picioruşelor jucăuşe. Există şi o păturiţă specială în acest sens, swaddling blanket, în care poţi înfăşa un bebeluş în mod corect. Eu nu am cumpărat, dar am văzut la alte mămici că e uşor de utilizat.
Şuieratul aducător de pace!
Pe bune? Da! Cică gălăgia îi linişteşte pe nou-născuţi, căci (fireşte!) uterul nu e dotat cu termopane, iar fătul a fost obişnuit cu o sinfonie de sunete care mai de care mai ciudate (sărmănelul!). Cam asta ar fi şi explicaţia şşşşt-ului aducător de pace şi armonie în căsa cu pitici.
O mămică mi-a spus că a învins colicii bebeluşului său cu feonul băgat în priză. N-am experimentat, că nu m-a dus nevoia până acolo. Pot spune însă că tind s-o cred, de vreme ce bebei fiind, copii mei nu dădeau semne că ar fi deranjați de zgomotul de aspirator, ba din contra – parea că dorm mult mai degajat.
Mda… acum mă întreb, dacă tot Bucureştiul e un continuu şantier în lucru, o fi oare acesta raiul pe pământ al bebeluşilor? (o, nu! cred că glumesc!)
La toate acestea şi multe alte remedii pentru colici (precum băiţa, masarea burticii, alimentaţia mamei, administrarea de probiotic, siropele, ceaiuri etc.) se recomandă părinţilor răbdare, calm şi voie bună!
Copii sunt direct conectaţi la starea noastră, aşa că hai dintâi noi să-nvăţăm să ne (auto)calmăm şi astfel colicii micuţilor noştri să-i intimidăm (zic!).
