Beauty

Surprize Surprize via comunitatea FashionUp!

Am marcat cu o inimă roșie joia de 20 februarie din calendar, când se anunțase a doua ediție a Comunității FashionUP!. Eu știam (deja) că va fi o după-amiază specială de răsfăț, chiar dacă s-a nimerit într-o săptămână aglomerată la birou. Cu laptopul subsuoară, am ajuns la Salonul Geta Voinea Agora și m-am bucurat de beauty, de fashion și de multe alte surprize!

Pe lângă starea de bine pe care ți-o dă propria transformare (și aici mă refer la ținuta asigurată de FashionUp!; la hair stylingul realizat de Geta Voinea și echipa ei de specialiști cu produse Monacelli Perggia, la make-up-ul profesional by Alina Brăilescu și Marionnaud; la manichiură și tratamentul pentru unghii cu produse TRIND Cosmetics), de departe, bucuria serii a fost conturată de prezența Andreei Marin și a Melaniei Medeleanu la cea dea doua ediție a evenimentului Comunitatea FashionUP!.

Și-am să mă opresc un pic la Andreea Marin, a cărei nume îl admir de când eram puștoaică și urmăream ”Surprize Surprize”, în direct și în reluare. Nu glumesc! : )) Pentru mine Andreea Marin a rămas până astăzi un exemplu de frumusețe, putere, feminitate, generozitate și bun gust. Și mă bucur tare că am avut ocazia să o reîntâlnesc în acest context pus la cale de FashionUP!, să o îmbrățișez și să mă încarc cu energia ei fantastică.

Revenind la comunitatea FashionUp!, scopul evenimentului este acela de a menține și de a celebra frumusețea sub toate formele ei, de a oferi o stare de bine tuturor participanților pentru că ‘’un om fericit va face lumea mai frumoasă‘’.

Iar pentru acest eveniment eu mi-am ales două ținute de pe www.fashionup.ro (era și păcat să nu, pentru că am prins un weekend cu reduceri mari). Rochia roșie by Peperuna a făcut senzație. Adevărul e că mă prinde culoarea, însă și croiala atât de simplă, dar inedită, m-a ajutat să atrag atenția. Geanta e de la Laura Ashley – mi se pare că îmi dă un aer tineresc, voi ce spuneți?

FashionUp

Rochia neagră by Naoko se vrea a fi mai elegantă, dar deloc cuminte. E mai degrabă pe gustul soțului meu, decât al meu, însă e genul acela de rochie care te scoate din încurcătură când te plângi că nu ai cu ce te îmbrăca. Un singur aspect de reclamat: trebuie de avut maaare grijă cât mănânci când o porți, pentru că – în cazul meu, cel puțin – îmi scoate ”pătrățelele” rotunde la vedere.

Acestea fiind spuse, StyleUp cu FashionUp! 🙂

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *