iMaMA

Prima zi de școală 2020 – emoții, măști și nicio floare

Un nou an școlar. Atipic – în anumite privințe, într-adevăr, însă ce bine că a început! N. e clasa a IV-a acum și aș fi crezut că sunt obișnuită cu astfel de începuturi, dar tot m-au luat emoțiile pe dinainte, iar când l-am văzut intrând pe poarta școlii mi s-au umezit de-a binelea ochii. Bine că m-am luat de vorbă cu mămicile și am depășit momentul fără să-mi fac băiatul de râs.

N. merge la o școală obișnuită din cartier. Consider că mersul pe jos până la școală e un avantaj (mai ales pe timp de pandemie). Pentru clasele primare s-a anunțat un an cu prezență zilnică în clasă, iar asta m-a bucurat, într-un fel. Școala online n-a fost chiar pe placul nostru. Doamne ajută să meargă lucrurile bine în direcția aceasta!

Prima zi de școală pe timp de pandemie

Începutul de an școlar a fost așa cum ar și trebui să fie, părerea mea. Fără mult tam-tam, fără flori (o, daa, ce bine c-a fost fără flori! explic mai jos), fără înghesuială, fără stat în soare pentru discursuri pe care nu le ascultă nimeni, fără chestii de umplutură. Simt că m-am bucurat mai mult, și m-am agitat mai puțin. Chiar dacă am purtat mască!

Am primit de la învățătoare o notă de informare cu privire la accesul și deplasarea în școală. Sunt mai multe intrări în curtea școlii. Fiecare clasă a avut programată ora de întâlnire cu învățătoarea la una dintre aceste intrări. Copiii au intrat în clasă unde și-au găsit băncile (toate noi & individuale & cu plexiglas), au primit orarul și – sper – s-au bucurat unii de alții. Toată povestea noului început a durat o oră.

Părinții au resimțit situația ca fiind ușor dramatică; copiii, însă, NU. Nu cred! Copiii știu să-și creeze amintiri frumoase fără să se împiedice de așteptări și comparații. Copiii trăiesc în prezent, în AICI și ACUM! Ce bine ar fi să învățăm de la ei această practică!

Noul început de școală a fost exact așa cum a fost: pentru unii online, pentru alții offline; pentru unii la privat, pentru alții la stat; pentru unii cu haine festive, pentru alții – cu haine de parc; pentru unii cu entuziasm, pentru alții – din contră. Una peste alta, vorbim, totuși, despre o zi caldă de septembrie; copii sănătoși și veseli; măști haioase și ghiozdane (încă) ușoare. O amintire de prețuit, zic eu.

Cu flori sau fără flori? Eu votez fără

Și mai spuneam de flori. Ieri o mămică întrebase pe grupul de WhatsApp dacă vine cineva cu flori la școală și, astfel, am aflat cum că ar fi interzise în această perioadă de pandemie. Ce ușurare! Mă doare inima pentru toate florile sufocate din brațele învățătoarei în prima zi de școală, de 8 martie și la final de an școlar. Majoritatea nici nu mai ajung în vaze (sau – cum se mai practică – în găleată). Florile sunt o bucurie, dar nu în felul acesta!!! Un buchet de flori (unul), e muult mai prețuit decât 30. Treizeci de buchete de flori… Doamne, ce risipă!

Aș fi de acord să strângem câte cinci lei de căciulă, de exemplu, ca să oferim doamnei o floare în ghiveci sau un buchet de flori. De 150 de lei cred că se poate cumpăra ceva frumos. S-ar bucura și ea mai mult, ne-am agita și noi mai puțin. Apropo, știți ce-am făcut eu cu florile de la nuntă? Le-am împărțit. Exact asta am făcut! Le-am împărțit cu invitații care au stat până la final și cu câteva doamne de la restaurant. Mie mi-am lăsat câteva fire de trandafir, că doar o vază am în casă.

Reguli de organizare în noul an școlar

De mâine în colo, gata cu întârzierea la ore! Învățătoarea își așteaptă elevii la 7.50 la intrarea care a fost planificată pentru clasă, iar la 8 fix începe ora.

La școală, orele sunt de 50 de minute, pauzele mici de 10 minute, iar pauza mare de 20 de minute, clasele fiind grupate să meargă în pauze în intervale orare diferite. În dreptul fiecărei uși de acces în clasă și grup sanitar sunt montate dispensere cu dezinfectant. Am fost asigurați că există suficiente materiale de igienă și curățenie.  În plus, copiii vor primi zilnic câte o mască (mască de adult). Nice!

Părinții au obligația de a măsura temperatura copilului înainte de a-i trimite la școală (o măsură ce nu poate fi verificată, dar mă îndoiesc că vreun părinte își poate trimite copilul cu febră undeva, oriunde). Dacă elevul lipsește chiar și o zi de la școală trebuie să prezinte adeverință medicală (hmm, nu știu dacă e neapărat o măsură bună de vreme ce aceste adeverințe se eliberează pe bandă rulantă fără prezența copilului în cabinetul medicului). Anul acesta nu se mai depozitează obiecte personale în dulapuri sau în bancă și nu au voie să împrumute obiecte. Cu alte cuvinte, fiecare cu markerul și buretele lui la tablă (mda!).

Aaa, și veșnica adeverință din care să reiasă că elevul este apt pentru sport! Speram pe aceasta să o scoată odată cu pandemia. Dar nu, e sfântă! Mi se pare logic și normal să aducă o astfel de adeverință cel care vrea să fie scutit de la ora de sport (adică unu, doi, maxim trei din clasă), nu toată gașca de copii. Mulți la număr! Măcar dacă medicul i-ar consulta pe micuți înainte de a elibera adeverința, dar nu e cazul. Lucrurile se întâmplă în felul următor: suni la medicul de familie pentru programare, răspunde asistenta și te (re)informează că „hârtia” costă 20 de lei (asta după ce se plânge că sunt copleșiți de numărul mare de cereri). Tu nu comentezi, pur și simplu te duci să iei adeverința în timp ce copilul e la școală, poate. Și speri, în adâncul sufletului, să nu stai ore în șir așteptând pe hol, chiar dacă ai programare.

Calendarul anului școlar 2020

Anul şcolar 2020-2021 începe pe 14 septembrie 2020 şi se încheie pe 18 iunie 2021, are 34 de săptămâni şi 167 de zile. Și pentru că VACANȚELE sunt importante, iată în ce perioadă au fost programate acestea:

  • 🖍 vacanță doar pentru copiii de grădiniță și clasele primare: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
  • 🖍 vacanţa de iarnă: 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021
  • 🖍 vacanța intersemestrială: 30 ianuarie – 7 februarie 2021
  • 🖍 vacanța de primăvară, Paştele Catolic: 2 – 11 aprilie
  • 🖍 Paștele Ortodox: 30 aprilie – 9 mai
  • 🖍 vacanța de vară: 18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022 (sic, nu se știe încă)

Îmi doresc ca acest an să fie întreg, la fel ca și cei care urmează. Și sănătos, din toate punctele de vedere. Pentru toți: copii, profesori, părinți, bunici, rude. Succes, încredere și iubire tuturor! #totulvafibine

Tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *