Mă uit la el și nu-mi dau seama când a crescut! Bebelușul meu a împlinit 4 ani. Patru.
A trecut o săptămână de la ziua lui Robert, iar eu cred că merită să-i dedic un articol pe blog. Pentru că vârsta asta are parfum de drăgălășenie infinită. Nici măcar el nu vrea să crească, asta îmi spune, deși e tare mându că în loc de unu, doi, trei, acum ridică patru degete în vânt când e întrebat câți ani are.
El și-ar fi dorit să-l sărbătorim la grădiniță, să împartă colegilor felii de tort și să fie în lumina reflectoarelor. Dar Sărbătoarea a căzut într-o zi de stare de urgență și autoizolare la domiciliu, prin urmare am sărbătorit în sânul familiei. Adică aici, la bunicii de la țară. Asta înseamnă că am fost mulți și gălăgioși, iar Robert s-a simțit în pielea lui, ceea ce uneori nu ne convine.
Și-a dorit copilul un câine de ziua lui și câine a primit. Micuț și grăsuț, exact ca noul lui stăpân. Bine că e ”cetățean” străin și-și va trăi destinul la casa bunicilor, că altfel – ca mamă de sărbătorit – nu m-ar fi încântat cadoul.
Să trecem la sărbătorit. Culoarea preferată e în continuare verde. Limbajul este mult mai dezvoltat. Acum obsesia este pe așa-zisele cuvinte urâte: caca, pipi și toate derivatele acestora. Deși e deranjant, încercăm să nu ne panicăm. În cărțile de psihologie scrie că face parte din dezvoltarea copilului. Asta e, cine o fi inventat creierul uman, să-și asume!
Interesant, dar tot dubios la această vârstă este dragostea fiului pentru mama lui. M-a cerut în căsătorie. Nu împarte cu frate’su niciun fir de-al meu de sprânceană, d-apoi brațe, ochi, picioare. Sunt toată a lui, așa zice. Cumva, are dreptate băiatul și-i confirm: ”Așa e, dragule, sunt toată mama ta! Și la fel de toată sunt mama lui Nichita.”
Mi-a declarat de curând că am ”țâțe calme”, v-am spus, e îndrăgostit lulea băiatul. Eu sper, totuși, ca atunci când va fi să se îndrăgostească cu adevărat de o fată, să n-o aleagă chiar după chipul și asemănarea mea. Las’ să fie mai urâțică, dar mai calmă, mai gospodină, mai sigură pe ea, mai bussiness woman, mai înțeleaptă, mai creativă, mai glumeață, mai talentată și mai… mai firească, dacă se poate. Wow, a ieșit un soi urare (ciudățică, ce-i drept) a unei mame pentru fiul ei! Nu-mi propusesem neapărat.
Și dacă tot suntem la capitolul ”dragoste”, cum vi se pare această declarație:
Mama, tu ești is mine– ul meu!
Un strop de engleză și o iubire fără margini, exact! Eu chiar cred că avem ce învăța de la copiii noștri pentru că, așa cum sunt, sunt nemaipomeniți!
La mulți ani, Robert! Mama, tata, Nichita, bunicii și mulți alți oameni te iubesc!
