Mă trezesc de dimineață și mă cuprind toate emoțiile din lume. Cred că astăzi nasc, să mergem la doctor! Bărbatul meu nu e în stare să conducă. Cheamă un prieten din celălalt colț al Bucureștiului. Vine. Drumul până la CF2 e lung. Se merge pe șina de tramvai și nu mă simt în stare să comentez. Ies din mașină plângând. Asistenta mă întreabă ce-am pățit, iar eu îi spun că nimic, doar că… nasc, cred. Ea râde. Zâmbesc și eu, azi îmi voi ține în brațe copilul! Doamne, să fie bine, te rog!
Doctorul m-a trimis acasă, însă m-am întors de îndată. Copilul din burtă dădea semne că vrea să vadă lumina zilei atunci, vineri, 25 iunie 2010. Am intrat în sala de nașteri când Metallica urca pe scenă să facă concert mare la Romexpo. Urlam la același volum ca ei, deși eu n-aveam microfon! Wow, copilul meu e magie! Năsuc fin și miros de dragoste! Bine ai venit pe lume, pui de om!
Asta se întâmpla într-o zi fierbinte din vara lui 2010. Au trecut 10 ani de atunci și mie mi se pare că a fost mai ieri. M-am uitat peste sute de fotografii și videouri cu el de-a lungul anilor și m-au emoționat teribil de tare. Când a trecut timpul, nici eu nu știu!
Era mic cât un pisoiaș. Voinic și energic, însă, a fost dintotdeauna. A luat-o la fugă până să împlinească 1 an, iar la 3 ani făcea tururi de bicicletă prin IOR, atenție!, pe două roți, de primeam eu laude de la toți privitorii. Am vrut să-l dăm la creșă, dar s-a îmbolnăvit chiar din a doua zi (a făcut pneomonie) și-au urmat ani grei cu căutări de soluții la diverși doctori și spitale.
Acum e mare și abia îl mai țin în brațe. Ne măsurăm tălpile picioarelor și sunt egale. Îmi ajunge la umăr și când îl pup pe creștet simt miros de copilărie. Nu-i place să-l alint în public, dar adoră să se cuibărească în brațele mele când suntem acasă. Un pic de bebelușeală face bine la orice vârstă!
Culmea, aniversarea de 10 ani ne-a prins departe de el. Prima aniversare la distanță! Noi suntem în București, el a rămas la bunicii din Ucraina. Urma să ne întâlnim acolo și, poate, să mergem la mare, așa cum știm că îi place atât de tare. Dar situația cu pandemia nu ne-a lăsat să ne vedem de plan.
A avut petrecere așa cum noi n-am reușit să-i organizăm nici într-un an. Cu prieteni de pe uliță, două variante de tort, mâncare gătită, muzică și jocuri. Noi l-am emoționat cu mesaje și videouri și i-am promis o îmbrățișare la puterea a zecea.
La mulți ani frumoși, Nichita! Te iubim cât nu există cuvinte să îți spunem! Să fii fericit!
