Lifestyle

#casănouă Amenajarea locuinței: între plăcere și corvoadă

Când s-a dus vestea că, gata, avem cheia de la noul apartament, oamenii s-au grăbit să ne felicite. Eu, pe lângă bucurie, simțeam că urmează o perioadă grea (epuizant de grea) legată de amenajare. Pereții erau albi și goi, iar noi trebuia să îi îmbrăcăm cu cap. Iar asta în timp ce fiecare dintre noi mergea la muncă cu normă întreagă și… să nu uităm de copii.

Unii se minunau de lipsa mea de entuziasm, pentru că, cică, amenajarea locuinței e partea cea mai distractivă și creativă din proces. Dar nu și pentru mine, se pare. Nu și pentru mine, care se hotărăște destul de greu, mai ales, la cumpărături care se presupun a fi pe termen lung. Nu și pentru mine, care cântărește și analizează un produs până alege să nu-l mai cumpere. Nu și pentru mine, care nu vede în Ikea răspunsul la toate întrebările. Nu și pentru mine, care nu vrea s-o dea în bară nici într-un fel.

Așadar, doza de risc a căzut pe umerii soțului. Mă bazam pe el pentru că știu că are viziune de ansamblu. În tinerețile lui a lucrat într-un showroom de mobilă de lux, știe să aprecieze ce este calitativ versus ce e doar frumos și, în plus, tot în acea perioadă a avut ocazia să coordoneze câteva proiecte de amenajare interioară foarte reușite, de altfel. Dar a recunoscut-o și el: când ajungi să lucrezi pentru tine (iată!), abia atunci lucrurile se complică cu adevărat.

Pentru că ne-am grăbit cu mutatul, am păstrat în mare parte finisajele alese de dezvoltator chiar dacă, de exemplu, în loc de banalele uși albe am fi mers pe cu totul altă culoare și design. Am schimbat, însă, ușa de la intrarea în casă. Cei dintâi vecini mutați în complex se plângeau, pe grupul de Facebook, cum că ușa e total lipsită de izolație fonică. Știindu-ne gălăgioși, am schimbat-o, cu asta am început.

Apoi am dat jos un perete ca să avem loc cu toții la masa din bucătărie. Bucătăria de aici era mai mică decât ce avusesem noi la două camere, bașca, aici era (deja) un spațiu mare ocupat de centrală și trebuia să înghesuim și frigiderul undeva (că pe hol, cum era în partea cealaltă, nu se potrivea).

Acestea fiind întocmite, să trecem la treabă!

Designerul de interior – ori ai noroc, ori pățești ca noi

Știam că ne dorim pentru casă un design modern, în stil minimalist. Ceva simplu și de efect, în egală măsură. Ne-au trecut mai multe idei prin cap, dar – totuși – știind că există minți mult mai luminate, ne-am hotărât să apelăm la una dintre ele. Doar nu ne mutăm la casă nouă în fiecare an, ne-am spus.

Am sunat un designer de interior (relativ) cunoscut, pe care îl urmăream cu drag în online. Mi-a explicat că lucrează cu proiecte mari, că asta înseamnă că preia în mare parte tot procesul de amenajare: proiectare, recomandări și selecție produse, urmărire șantier și implementarea proiectului. Ca să fie treaba treabă, costul ar fi trebuit să fie (cu indulgență) cam jumătate din valoarea apartamentului. Dacă v-ați permis apartament la bloc nou, trebuie să vă permiteți și o amenajare pe măsură, mi s-a sugerat subtil la telefon.

Nuuuuu, noi voiam consultanță. De fapt niște sfaturi, tips&tricks, sugestii, recomandări, idei. Dacă dădeam cu banii pe dinafară, preferam o cameră în plus la apartament decât o amenajare de care, oricum, te plictisești la un moment dat.

Apoi am dat search pe Google și am stabilit întâlnire cu un designer no name de la o firmă de arhitectură și design. Sâmbătă, ora 11.00, la noi acasă. 150 lei/oră. Designerul avea de la noi planul casei și imagini cu fiecare cameră în parte.

Nu mai știu din ce motiv, am ajuns cu douăzeci de minute în întârziere. Domnișoara ne aștepta cu ochii în telefon la poarta de acces. Arăta bine. Înaltă, frumos îmbrăcată, machiată (nu ca mine). Inspira încredere și bun gust. Ne-am cerut scuze pentru întârziere și am invitat-o în apartament.

S-a plimbat cu ochii pe sus și pe jos, apoi… ca să începem, cumva, soțul a spart tăcerea prezintându-i proiectul din capul nostru: bucătărie până în tavan, gri – nuanța din poza aceasta, și frigiderul aici, masa oval albă, bla-bla-bla. Ea dădea aprobator din cap și putea să mai adauge câte un comentariu de genul: „da, e camera luminoasă și se potrivește”, „aha, e în trend culoarea asta” etc.

Am simțit nevoia să intervin și s-o pun la treabă, păi care era rostul întâlnirii noastre? Am întrebat-o cum vede amenajarea livingului, unde găsim propuneri de canapea extensibilă mișto și, dacă vom merge pe gri (deschis pentru bucătărie și închis pentru canapeaua din living), ce culoare ar recomanda ea pentru draperii? Își lua timp de gândire și analiză, apoi dădea câte un răspuns la care, dacă nu eram clientul în persoană, aș fi pufnit în râs.

De exemplu, pentru perdele mi-a dat o denumire de culoare într-o limbă străină. Am rugat-o, dacă poate, să mi-o arate. O căuta pe net. „Cam așa, dar nu chiar așa” se fâstâcea ea. Era un soi de galben. Mda!

Din priviri, eu și soțul meu ne-am dat seama că ne pierdem vremea. Am zis s-o lăsăm baltă cu partea aceasta a casei, poate reușim să scoatem ceva propuneri bune pentru camera copiilor, unde noi doi chiar eram în pană de idei.  

Știți ce înseamnă NIMIC? Nu ne-a inspirat cu nimic. Nu a dat nicio idee, nici bună, nici proastă. Mă așteptam de la ea, în calitate de designer de interior, să aibă viziune, să fie creativă, să vorbească, să ne întrebe despre stilul nostru de viață, despre obiceiurile familiei sau nevoile noastre și să n-o mai putem opri din idei. Dar n-a fost deloc așa.

Referitor la camera copiilor, cică, să facem cum considerăm noi că e mai bine. Nu, „aha, ar merge mutată ușa ușor spre dreapta ca să încapă aici un pat dimensiune normală” sau „ce ziceți să mutați camera copiilor în dormitorul matrimonial, e cu un milimetru mai mare și se poate amenaja interesant fără a apela la paturi suprapuse”. NIMIC, nu a spus nimic. Decât „păi, depinde ce vă place”, „se poartă acum paturile în stil montessori” și apoi s-a dus discuția în cu totul altă parte în timp ce soțul a ieșit pe balcon să vorbească la telefon.

Nu se grăbea nicăieri, asta era clar. „Îmm, bun, mulțumim!” (în loc de Gata, domnișoară, e timpul să te îndrepți spre ușă că noi mai avem și treabă!). Ea, cică, o să se mai gândească și o să ne trimită idei, poze, schițe. Dar tot ce-mi doream era să plece. „Îmm, 11.00 sau 11 jumătate?” o întrebăm noi înainte să-i dăm banii. „Păi, 11:00, evident!” și acesta a fost singurul ei moment de strălucire și încredere în sine.

Am închis ușa în urma ei și am simțit furie! Pur și simplu ne-a mâncat timpul, energia, banii. Iar noi am lăsat-o pentru că… ne-a luat prin surprindere. Altele erau așteptările noastre și n-am știut să ne adaptăm contextului.

Îmi venea să plâng, dar erau atâtea altele de făcut. Da, știu, am greșit. Am fost mai degrabă gazde prietenoase, decât clienți fermi. Dar ce mai putea fi de făcut? „Aaa, scrie-i te rog prietenei noastre să ne trimită factură pentru banii încasați!”, a fost ultima mea cerință legată de această experiență. Seara am pufnit ambii în râs și ne-am zis că e bine, e foarte bine, totuși. Măcar n-o să trăim toată viața cu regretul că n-am apelat și la un astfel de serviciu.

Mobila la comandă și capcanele ei

Mobila la comandă este mai scumpă, însă te ajută să eficientizezi spațiul și să câștigi niște centimetri de depozitare în plus. Asta dacă ai un proiect bun, bineînțeles. Dacă ai noroc, aici poți găsi și acel designer (care, de fapt, se numește proiectant sau arhitect) de care aveai nevoie pentru consultanță și idei de luat în calcul.

Nu-mi permit să recomand firma cu care am lucrat noi, deși, tocmai mi-au apărut cu o postare sponsorizată în feed-ul de pe Instagram, unde se prezintă cu niște proiecte impecabile. Sunt sigură că sunt poze luate de pe net.

Lucrează tare greu și haotic (au multe proiecte în derulare și nu le fac față, se plângeau muncitorii), iar când au montat mobila (noi nefiind acasă în perioada aceea), au făcut-o atât de prost încât și acum repară la ea. Și este vorba deja de trei luni de la momentul reclamației. Găuri în plus, ciobituri, sertare dereglate și alte minunății legate de neatenție, grabă și neprofesionalism. Au dat vina pe muncitori. Acum, cică, i-au adus pe cei mai buni. Îi cred, dar tot aș fi preferat să-i trimită pe cei mai buni de la început. Poate realizam și camera copiilor cu ei, dar NU.

Se spune că avantajul mobilei la comandă este că îți dă libertatea să alegi colori și texturi pe care să le combini după bunul plac. Aici, dacă nu ai viziune de ansamblu sau o poză clară pe care s-o imiți, o poți da în bară, părerea mea. Mostrele arată într-un fel în format mic, iar atunci când le vezi în dimensiune reală – imaginea se schimbă mult. Deci, sunt două șanse – fie să deschizi șampania, fie să-ți pui mâinile în cap de la surplusul de creativitate!

Randarile fotorealiste sunt o soluție, dar n-am avut parte de ele. Prin urmare, am stat cu inima strânsă pentru fiecare proiect dat în lucru.

Câteva revelații din această perioadă de amenajări interioare

Stay chill, ai fost fericită și în camera de cămin, unde nu aveai luxul la picioare! Omul sfințește locul, nu canapeaua din living.

Keep it simple! Cu cât mai simplu, cu atât mai multe șanse ai să-ți mulțumești mai târziu. Amenajările pompoase din majoritatea pozelor de pe internet s-ar putea să te atragă pentru moment, dar să nu le mai suporți când le vezi implementate la tine în casă.

Do not seek perfection. None exists. Iar după ce ai făcut alegeri legate de amenajare, încheie subiectul pentru totdeauna. Mereu se putea mai bine, mai frumos, mai interesant, mai ca la vecinul și tot așa la infinit. Dar pentru următorii (cel puțin 20 de ani?) e perfect așa cum este!

Take it easy! Nu te-ai înscris la maraton și nici nu trebuie să ai totul gata peste noapte. Ia-o ușor, pe pași, iar direcția corectă este cea dinspre nevoi spre dorințe. Covorul poate fi cumpărat și după jumătate de an de la mutare și, atunci, probabil, că o să-l alegi pe cel mai potrivit.

Home, sweet home, dar… păstrează bani și de vacanță! E bine acasă și e foarte bine să ne amenajăm casa astfel încât să ne simțim bine în ea. Dar orișicâtă atenție nu i-am acorda și cu orișicâte flori n-am pune în balcon, nu poți supraviețui stând doar aici. Să investești toate economiile din următorii ani în amenajarea casei n-are sens pentru mine. O fi casa mereu sweet, dar e și mai sweet când te oprești pe la o cafenea cochetă sau fie și într-o vizită banală la cineva la țară. Casa nu e și nu trebuie să reprezinte TOTUL, chiar dacă este sweet, într-adevăr.

Enjoy! Pur și simplu, ENJOY!

1 Comment

  1. Da, intradevar, complicat cu mutarile si amenajarile. Si noi am luat teapa la o prima incercare, in schimb a doua oara am avut super noroc si am gasit pe cineva mult mai extraordinar si organizat decat ne am putut imagina ca exista. Chiar exista!!! Daca mai aveti nevoie, let me know, recomand cu incredere 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *