Lifestyle

Abia când lucrurile s-au mai relaxat, noi ne-am autoizolat

În sfârșit, s-au mai relaxat restricțiile, și oamenii, și vremea. Totul revine la normal (Doamne ajută!). Iar noi, pentru că n-am stat cuminți acasă, ci am ales să  „emigrăm” cu tot cu copii la țară, la bunicii din Ucraina, ce credeți că ni se întâmplă acum, la întoarcerea în București? Plătim cu #stămacasă. Carantină 14 zile de la data intrării în țară.

Aproape trei luni de zile (o veșnicie, adică), ne-am bucurat de curte, grădină, aer, libertate. Și, mai presus de orice, de sentimentul de siguranță. Practic, am fost blocați acolo și, ținând cont de context, ne-a convenit. A fost o perioadă cu provocările ei, evident. Program de muncă, școală și trantum-uri, toate în același timp și în același loc. O distracție continuă!

Când să ne obișnuim cu aerul de țară, cu telemunca și copiii mereu în preajma noastră, s-au deschis vămile. Ne-am întors acasă, cu riscul de a sta în carantină 14 zile. În vămi (Reni-Giurgiulești-Galați), aproape pustiu. Ne-au verificat temperatura, am completat tot felul de fișe și ni s-a spus să stăm cu telefonul aproape pentru că ne va vizita poliția.

E ciudat și stresant, în același timp. Bine, așa resimțeam situația în primele zile, acum m-am mai relaxat și nu mai verific telefonul la fiecare pas. În ziua a cincea ne-a băgat și pe noi cineva în seamă, adică pe soț. Doamna polițist l-a sunat și l-a rugat să-i facă cu mâna de la balcon. Pe mine și pe copil (suntem cu unul acasă, celălalt a rămas în libertate totală la bunici) n-a vrut să ne vadă. Asta m-a ofticat. Trei zile la rând doar cu soțul vorbește și doar cu el se vede la balcon, păi… vi se pare corect?

Tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *