Vreți să mă pedepsiți Trimiteți-mă la shopping!
Lifestyle

Vreți să mă pedepsiți? Trimiteți-mă la shopping!

Ah, nu mă încadrez în acel tipar feminin prin care femeia este văzută drept o maniacă a cumpărăturilor. Din contră, pentru mine shoppingul este un fel de pedeapsă la care sunt supusă, oarecum, cu regularitate. Prefer sa merg la examene, să fac curățenie-lună în casă, să transpir de la abdomene, numai să nu fie nevoie să merg prin magazine sau, cel puțin, să amân, cât mai mult cu putință, ziua cumpărăturilor.

Știu ca pare o glumă, dar… spre disperarea celor apropiați mie – este mult prea adevărat.

Dincolo de faptul că shoppingul a ajuns un hobby, o pasiune și chiar un mod de viață pentru milioane de femei, în esență, a face cumpărături este o reală necesitate. Nu știu de unde aceasta fobie a mea pentru shopping. Poate cauza e diversitatea nebună a produselor, care, pur și simplu, mă amețește. Reclamă peste reclamă, culori peste culori, mesaje peste mesaje, ambalaje – unele mai seducatoare decât alte, iar undeva pe aici apare și frustrarea mea – cum să răzbat prin atâta tonaj de marketing pentru a alege produsul bun?

Pot spune că sunt o perfecționistă. Nu-mi place să dau greș, urăsc când sunt păcălită și, în consecință, mă enervez când dau banii pe o prostie care pe raft sau în vitrină promitea calitate și/sau utilitate. În aceste context, până și cumpărăturile de rutină devin obositoare pentru mine. Mă gândesc, mă răzgândesc, analizez, compar, aleg, renunț, brrr… și tot așa pot trece zile întregi dedicate în exclusivitate shoppingului, iar eu – tot cu portofelul plin mă întorc acasă.

Am să relatez una dintre amintirile – amuzantă azi, penibilă atunci – legată de experiența mea la cumpărături. Target – blugi. Consilieri vestimentari – sora mea și o bună prietenă. Buget – suficient.

Am intrat cu mult optimism într-un magazin bucureștean ce părea „mama blugilor”. Aventura începu. Probări peste probări. Eu tot strâmbam din nas. A sărit în ajutor și o domnișoară-vânzătoare:

– Imediat, știu ce căutați!

Iar eu: „prea clasici”, „prea rebeli”, „prea evazați”, „prea încărcați”, „prea banali”, „uf, prea nu stiu cum”… Am obosit și pe toata lumea obosisem, dar … aveam nevoie de blugi!!!!! Probez ultima pereche. Susținătorii mei – „iata, cad perfect, ăștia sunt”. Parcă-parcă mă convinseseră.

Nu, finalul nu e chiar atât de fericit. Am ajuns la casa de marcat. A urmat un du-te vino al banilor pe care trebuia să-i achit, iar replica mea de final:

– Îmi pare rau, nu-i vreau!

De atunci, prietena mea nu a îndrăznit să mai calce în acel magazin, eu – cu atât mai mult.

Morala? Cand ai pretenții prea mari, riști să rămâi fără o ținută nouă chiar și la petrecerea de schimbare a prefixului (20 de ani).

Shoppingul este extenuant. Shoppingul este complicat. Shoppingul este enervant. Pentru mine.

Cam așa vad eu shoppingul. Poate prea apocaliptic, dar… e o viziune până la urmă. Și… pentru a încheia într-o notă mai destinsă, mărturisesc că am avut marele noroc de a primi în dar rochia de mireasă. În caz contrar, și azi aș fi alergat, cu disperare, prin magazine după rochia perfectă. Îngrozitor!

[Text scris în 2011]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *