Fără îndoială, un copil dă farmec sărbătorilor, făcându-le mult mai așteptate și colorate. Te bucuri, prin ochii lui, de tradiție, de bucate alese și de semnificația zilei în general. El îți dă energia, imaginația și dispoziția necesare unei sărbători magice.
Paștele este una dintre sărbătorile mele preferate, iar de când sunt mămică, îl aștept cu mult mai mult entuziasm. Dacă până nu demult, renunțasem la obiceiurile ce mă bucurau când eram copilă, iată-mă acum nerăbdătoare să le practic din nou, alături de fiul meu, Nichita. Nelipsite au fost: vopsitul ouălor – simbol al reînvierii Mântuitorului; mersul la biserică pentru a lua Lumină și a sfinți Pasca; spălatul de dimineață a obrajilor cu ouă roșii și bănuți – pentru sănătate, vivacitate și belșug; purtatul unei piese vestimentare noi, etc.
Acum trag cu un ochi tare curios în bucătăria mamei mele, ciulesc urechile când aud vreo legendă legată de tradițiile noastre autentice, nu mai strâmb din nas când vine vorba de curățenia de dinainte de sărbătoare, ba chiar îmi vin idei de decorare a casei și mă bucur ca un copil de tradiții și cadouri.
Și cum Paștele se sărbătorește în familie, l-am luat pe pitic și am mers la bunici, iar de la bunici la străbunici. Pentru Nichita a fost o distracție continuă, și-a întâlnit verișori de vârsta lui și mătușele mai măricele, s-a împrietenit repede cu toți, le-a dat câte o poreclă, astfel încât Valentin a devenit ”Vili”, Otilia – ”Tili, etc. Gălăgia era mereu pe fundal, iar năzbâtiile au curs și ele lanț. Obiceiul preferat al piticilor se pare ca a fost ciocnitul ouălelor. Da-da, au descoperit la străbunici o găleată plină cu ouă roșii și nu s-au lăsat până nu le-au ciocnit pe toate, unul câte unul, ”cioc-cioc”, ”Hristos a înviat!”, ”Adevărat a înviat!”, până n-a mai rămas niciun ou întreg. Și le ciocneau, le ciocneau, dar de mâncat, ni le aduceau nouă – părinților, să le mâncăm. Asta da, provocare!, să ții ritmul cu ei, nu-i deloc treabă ușoară, noroc că Nichita găsise un ou de gâscă care ieșea învingător în fața celorlalte ouă.
Vreau ca Nichita să simtă și să înțeleagă valoarea sărbătorilor religioase. I-am tot povestit din ce știu eu despre obiceiurile pascale și semnificația lor, de multe ori însă rămâneam cu propoziția neterminată, semn că trebuie să mă documentez mai mult pentru ca următorul Paște să nu mă prindă cu lecția nepregătită.
[Text scris în 2012]
