– Mama, nu plecaaaaaa!
Deci, a început grădinița. Vărsta: doi ani și cinci luni. Regim privat. București.
***
Ne-am hotărât să-l trimitem în lume și pe Prâslea cel mic. Drept urmare, la sfârșitul lunii august am început procedurile de organizare. Am ”scanat” noul cartier în care ne-am mutat, am întocmit o listă cu 10 grădinițe aproape sau relativ aproape de casă și am programat turul de vizionare. Așadar, let the show begin!
Ok. grădinițele-s private, dar oare câte dintre ele sunt ca la carte?
Nu știu exact ce așteptări aveam eu de la o grădiniță privată atunci, dar știu sigur că m-am ales cu niște mari dezamăgiri acum. Majoritatea grădinițelor (*din cele vizitate de noi, evident) sunt înghesuite în niște vile cu trepte dubios de abrupte. Un soi de improvizație, aș spune. Un fel de ”ne descurcăm și așa, contează că avem engleză intensiv!”
Curțile interioare sunt relativ mici sau chiar inexistente. Bine, ținând cont că în Sectorul 3 al Capitalei există multe locuri de joacă amenajate de Primărie, grădinițele au unde să-și distreze copiii – peste drum.
Puține, adică o singură grădiniță ne-a făcut să ovaționăm cu adevărat. Clădire luminoasă, spațioasă și bine compartimentată. Curte mare. Într-un cuvânt, ca la privat. Concluzia mea: grădinițele de stat, cel puțin cele din București, sunt lux în comparație cu ce oferă privatul.
Mâncarea. Unele grădinițe au bucătărie proprie, altele apelează la catering. Cred că sunt bune ambele variante. Sincer, parcă mă încântă mai mult ideea unui meniu gătit în cadrul grădiniței (mi se pare mai sigur, mai prietenos cu mediul și… știți și voi, la nevoie, copilul mâncăcios poate primi o porție în plus). Dar nu-i rău nici cu mâncarea în regim catering (măcar n-o plătești în ziua în care copilul stă acasă). În rest, meniurile sunt variate și gândite special pentru copii. Ceea ce și, de fapt, contează.
Taxele. Of, mari. Foarte mari. În medie, 1 500 Ron. Unele au taxă de înscriere (200 sau chiar 400 Ron), altele nu. Unele au mâncarea și gustarea incluse în preț, altele nu. Unele au materialele de lucru și excursiile incluse în preț, altele cer bani separat. Programul scurt este cu o diferență nesemnificativă mai ieftin decât cel lung. În cazul absențelor, taxa lunară trebuie achitată integral sau se aplică o mică și neînsemnată reducere. În fine, detalii.
Atmosfera. E importantă și… cumva, cea care face diferența. Ce m-a impresionat pe mine? Abundența de miss-e. De la miss directoare până la miss îngrijitoare. Miss-e menajere și miss-e bucătărese. Toate sunt miss. Aș fi fost curioasă să aflu și de un mister, oare există prin grădinițe? Cred că doar la stat, că acolo e cu portar la intrare.
Mai apoi, alt șoc: fețele crispate, și obosite, și abătute, și lipsite de vlagă ale educatoarelor sau ajutoarelor de educatoare, nu știu exact ce post ocupau tinerele acelea chinuite din preajma copiilor. Mai că-mi venea să le pun mâna pe umăr și să le plâng de milă. Doar le înțelegeam perfect, eu cu doi acasă abia mai apuc să trăiesc, d-apoi ele aici cu atâția copii cu muci la nas și energie în vene…!
Mai în glumă, mai în serios, puține persoane vii am întâlnit. Vii cu adevărat! Și nu mă refer la maimuțe hlizite și superficiale, ci la oameni luminoși, siguri pe ei, dinamici, interactivi, cu vibe bun… Profesioniști, adică. N-aș vrea să jignesc pe nimeni și nici să polarizez, însă mă așteptam la mai multă viață și jovialitate în jurul copiilor. Mai ales la privat. Și urmând firul epic al povestirii, au fost și cazuri unde am fost rugați frumos să avem grijă ca micuțul să nu atingă lucrurile de prin clasă. Oare oamenii aceia s-au prins că noi fix pentru acel copil entuziasmat și curios căutam grădiniță?!!!
Grădiniță am găsit, dar nu știm dacă am nimerit!
Să nu mai lungesc vorba: am ales. Cu greu și câteva dureri de cap.
Din lista mare, am păstrat daor două grădinițe. Una dintre ele din motive practice: aproape de casă (iar proximitatea e un criteriu foarte important pentru o mamă cu permis în buzunar și cu teama de a merge la volan), taxa cea mai avantajoasă, cameră de supraveghere video. În plus, asta e grădinița care i-a rămas copilului în minte. A văzut el un Mickey Mouse mare desent pe peretele din curte și… cumva, el își alesese singur grădinița. Ar fi fost într-o grupă cu toate locurile deja ocupate.
Noi… însă am complicat lucrurile. Ne-am gândit să ieșim din zona de confort, să facem un efort, să strângem cureaua, să încercăm și ceva nou. O grădiniță cu predare alternativă. Un pic mai scump, un pic mai departe. Acomodare treptată, vine educatoarea acasă să cunoască copilul, abordare personalizată a fiecăruia în parte, stat mult afară, accent pe activități de viață practică (să se îmbrace, să-și toarne apă în păhar, să mănânce singur, să-și facă nod la șiret etc.).
Bun, pare într-adevăr minunat, dar încă nu știm dacă e chiar așa. În primul rând, ”un pic mai scump” s-a dovedit a fi ”cu mult mai scump”, pentru că nu am luat în calcul masa. (Așadar, oficial sunt în cautare de muncă. Cine știe oferte, să le forwardeze către mine! 
) Apoi, ”un pic mai departe” înseamnă 5 minute de mers cu mașina și, pentru mine, încă 15 minute stat în stația de autobuz. (Deci, un instructor bun, cunoaște cineva?)
În prima zi de grădiniță, copilul trăgea cu nerăbdare de poartă. A alergat cu bucurie în curte. Dar, stați așa! Sssst, vino înapoi, trebuie să așteptăm să coboare educatoarea noastră! Trecem pe la cabinetul medical. Plictisitor. Ne întâlnim cu educatoarea. E copleșită. Directorul apare în șosete. Asistenta de educatoare are rochia întoarsă pe dos. Ce se întâmplăăăăă?
***
Copilul e la aceiași grădiniță. N-am renunțat. Cumva, cred că e prea devreme să ne facem o părere cât mai aproape de adevăr. Știm că piticul e în siguranță și că oamenii de acolo au intenții bune. Să vedem ce-o urma. Deocamdată e cu plâns dimineața.
