Portret de femeie este o stare… de bine!

De câțiva ani încoace, eu aștept Portret de femeie mai ceva  decât primăvara. Și nuu, chiar nu glumesc. Și nici măcar nu exagerez. Cine mă cunoaște, sigur mă recunoaște în descriere!

Mi-am ocupat locul la Portret și în acest an, de data aceasta – fix în ziua de 8 Martie. Frumoasă zi, n-am niciun reproș, însă n-am fost eu în cea mai bună formă a mea. Moleșeală, amețeală, botoșală, știți și voi – astenia de primăvară. Daa, eu, tocmai eu, cea care mă agit ca o căpriță, ba chiar reușesc să mă transform din cenușăreasă în prințesă în 3 minute și 45 de secunde, acum eram în slow-motion, fără vlagă și cu toate căzându-mi din mână.

Evident că am mers mai departe. Portret de femeie e o dată în an!  Doar că… pe drum, am renunțat la ideea de a-mi lua și copiii… în unu, două cadre, cum obișnuiam s-o fac în anii anteriori. Pe bune că eram fantomanică, de unde forță și pentru ei? Aaa, și se vedea treaba asta. Până și domnul cu camera – Cristian Șuțu, fotograful și inițiatorul proiectului Portret de femeie, mi-a sugerat să vin într-o altă zi.

Berbecul din mine n-a dat înapoi. Și bine a făcut! M-am așezat pe scaunul roșu și… cu toată lumina și obiectivul îndreptate spre mine, eu mi-am revenit, iar timpul s-a oprit. Bine, recunosc, mi-a mai spus Cristi cuvinte din alea de-ale lui care ajută poza să iasă una de colecție. Mulțumeeeesc, mult tare!

Portretele mele, din edițiile anterioare, le-am expus AICI. În primele două sunt cea mai ”eu” sau… sunt cea de care mi se face dor, uneori.

Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc întregii echipe din spatele Portret de femeie. Mulțumesc pentru poză și pentru stare. Să știți că…. și dacă v-ar veni cumva ideea de a pune taxă de participare (dar să nu vă vină ), eu tot am să particip. După 7 ani de zile de când vă cunosc, e clar că mi-ați creat dependență. Una de care nu-mi doresc să scap!