Diana Stanculeanu @ Epic Talk
iMaMA

Oare merită să tranformăm adolescența copiilor noștri într-o bătălie?! #EpicTalk cu Diana Stănculeanu.

Hiu, ce misiune grea i-a revenit Dianei Stănculeanu la #EpicTalk – să vorbescă despre relația dintre părinți și adolescenți. PĂRINȚI ȘI ADOLESCENȚI! Și-a vorbit neîntrerup, iar cei 600 de oameni din sală aproape că n-au respirat pe tot parcursul prezentării ei, iar la final – au oftat ușurați. Căci… se pare că, da!, ne asigură Diana, se iese natural din această perioadă a vârstei. Și chiar nu e cazul să ne isterizăm!

Îmi place mult Diana. Are ea un fel aparte de a spune lucruri complicate într-o manieră ușor de integrat. Te sperie și te liniștește în același timp! E caldă, prezentă, sigură pe ea!

Aoleu, unde-au dispărut copiii noștri?

Vine o zi când…. acel ”SOARELE meu”, ”BUCURIA mea”, ”VIAȚA mea” se transformă într-un domnișor ciudat care-ți trântește ușa în nas sau într-o divă isterică care-și dă genele peste cap. Și-n loc să ne-ntrebăm disperați – unde au dispărut copiii noștri drăgălași? – ar fi indicat să le spunem (preferabil, cu dragoste în voce și lumină în privire): ”Ești soarele meu!”, ”Ești bucuria mea!”, ”Ești VIAȚA mea!”, ne sfătuiește Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților.

Vestea bună este că micuții noștri drăgălași n-au dispărut nicăieri. Sunt tot acolo, evident. Buni și iubitori! Însă, trebuie să fim conștienți de faptul că nici lor – cu ei -nu le este ușor. Se simt singuri. Neînțeleși. Sunt speriați de propriul proces de transformare – fizică și emoțională.

Diana a explicat, în amănunt, de unde vine starea de ”mi se rupe” a adolescenților și acea sete nebună de noutate (inclusiv, mâncare nesănătoasă, online, droguri, sex etc.). De ce adolescenţii sunt plictisiţi şi de ce simt nevoia să se distanţeze de părinți, eroii copilăriei lor. Nu o fac cu rea intenție. Pur și simplu, vârsta e de vină – programarea neurobiologică şi transformările provocate de un cocktail de hormoni care se varsă din creier în sânge.

Și, cică, creierul unui adolescent seamănă cu creierul unei persoane care are depresie, de unde reiese – văleu, Doamne! – adolescenții sunt depresivi prin natură! De aceea spunem că nu sunt rezistenţi la efort, că nu încearcă mai mult, că nu vor decât lucruri cu efort minim şi rezultate imediate.

În plus, ”adolescenții au cel mai scăzut nivel de dopamină și asta îi face să fie teribil de plictisiți de tot ce înseamnă confort și familiaritate, deci – inclusiv – de casă și părinți. Ei vor nou, vor să vadă ce e dincolo de ușa casei!”, spune Diana. Iar pe drumul noutății e greu să mergi singur. Astfel, în peisaj apare gașca.

Renegarea părinților şi ruperea de ei este normală, ba mai mult, este vitală pentru supravieţuirea noastră ca specie. Din cauza unui progres social, am ajuns astăzi să punem etichete negative acestei perioade perfect normale din viața fiecărui om. În loc să vorbim despre obrăznicie, superficialitate, pericol, etc., mai bine am încerca să înțelegem ce simt ei și ce simțim noi. S-ar putea să tânjim după curajul și efervescența emoțională cu care tinerii adolescenți își trăiesc viața, v-ați gândit la asta?

Ce putem face?

Să găsim în noi empatie și înțelegere când vine vorba de copiii noștri adolescenți. Și să fim un pic mai blânzi și mai conectați cu ei.

Să-i ghidăm, mai degrabă decât să-i controlăm! Să le respectăm gusturile! Să ne alegem cu grijă bătăliile și să nu facem aceiași dramă și din culoarea ojei de pe unghie, dar și din abandonul școlar. Snt lucruri total diferite!

Să-i ajutăm – în această perioadă a consolidării identității de sine – să-și descopere punctele de sclipire, darurile speciale, lucrurile pe care ei le pot face cu ușurință. Lucruri care le pot aduce și competență, dar și plăcere. Și, în egală măsură, să-i ajutăm să-și identifice și să-și integreze limitele.

”O stima de sine sănătoasă nu se construiește pe o imagine a perfecțiunii sau pe o așteptare a perfecțiunii, ci mai degrabă pe înțelegerea faptului că suntem foarte amestecați, cu alb, și negru, și mult gri. Și este foarte OK să fie așa! Și merităm la fel de multă iubire, apreciere și acceptare din partea celorlați!”, subliniază Diana.

Să NU criticăm! NU ridicularizăm! NU etichetăm! Doar știm că, în asemenea situații, ei vor alege să nu ne mai audă. În plus, adolescenții sunt vulnerabili în a prelua mesajele negative pe care le aud. Iar în momentul în care aud de la noi, părinții, doar ce nu știu și ce nu pot, impactul asupra felului în care se definesc și-și consolidează identitatea de sine capătă o nuanță puternic negativă.

Să fim atenți la ceea ce fac și mai puțin la felul în care fac lucruri. Pentru că, dacă e să fim onești, adesea conflictele, uzura și neplăcerea în relația cu adolescenții noștri pleacă de la atitudinea cu care ei ne spun sau aleg să facă lucrurile pe care noi le cerem.

”Contează mai puțin că bombăne când eu îi cer să ducă gunoiul, important e că îl duce. Hai să le lăsăm măcar atitudinea sau bombănitul. Mai ales că acuma știm că acest bombănit vine dintr-un istoric neurobiologic care i-a ajutat să rămână în viață. Să nu le luăm și asta!”, aproape că ne imploră Diana.

Și tot Diana ne mărturisește că a întâlnit părinți care își supraîncărcau copiii cu sarcini și responsabilități și, chiar dacă copiii lor le executau la pragul perfecțiunii,  acei părinți erau în continuare nemulțumiți. Pentru că – vezi Doamne! – copiii nu făceau asta cu zâmbetul pe buze, recunoscători că au primit aceste oportunități de dezvoltare suplimentare. (Vă recunoașteți?! )

Să avem așteptări realiste și să n-o luăm personal că nu mai suntem eroii lor. Să fim conștienți că nivelul de influență al familiei este de 30%, iar restul – gașca. Și să ținem ”dușmanul” (alias gașca) aproape. De acolo ne putem sustrage multe informații despre copiii noștri.

Ca părinte, am nevoie să-mi cresc șansele la ”a influența” , nu la ”a controla”. Iar pentru a-mi reuși trebuie să fac un singur alt lucru – să investesc în relația cu copilul meu. Să-mi readuc aminte – chiar și atunci când îmi trântește ușa în nas sau dă genele peste cap – că este SOARELE meu, este BUCURIA mea și este VIAȚA mea!” își încheie discursul Diana. Și toată lumea aplaudă!

Mulțumim, Diana, pentru că ai sădit înțelegere în noi!

***

Calitatea vieții noastre e puternic influențată de calitatea relațiilor noastre. Iar la #EpicTalk – ediția 2018 – șase personalități revoluționare din România au fost provocate să ne vorbească despre ceea ce știu cel mai bine, despre ceea ce reprezintă sensul vieții lor și despre adevărurile pe care le-au descoperit prin intermediul profesiei lor. Despre discursul Mirelei Retegan am scris AICI.

#RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia

Photo credit: Andrada Mihailescu

Tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *