Halkidiki sau... o altfel de vacanță în Grecia!
iMaMA Lifestyle

Halkidiki sau… o altfel de vacanță în Grecia!

După doi ani de Turcia, ne-am întors în Grecia. Pentru mare, vacanță și, mai ales, pentru ziua lui Nichita. Am ales o destinație cât mai apropiată de casă, ”casă” însemnând București. Călătoriile lungi cu mașina nu sunt neapărat o plăcere pentru noi. Clar, pentru mine niciodată n-au fost. Cu atât mai puțin acum, când bancheta din spate e ocupată de un școlar și un toddler, iar capul meu – de frici și amețeli o mie. Deh! Până la urmă le-am înfruntat. A meritat!

Halkidiki – Unde am stat? Cât ne-a costat?

Ne-am îndreptat volanul spre peninsula Halkidiki. Pentru prima dată. Am plecat din București la ora 10 noaptea și am ajuns la destinație – Hotel Thea @ brațul Kassandra, stațiunea Possidi – tot la ora 10, doar că dimineața. Practic, 12 ore de condus, cu o pauză de-o oră pe traseu și, cel mai important, copiii au dormit toooot drumul. Yes!

Ca de obicei, al meu soț a cercetat toate ofertele de pe internet până a găsit acel ”ieftin, bun și mult în kilă” de care aveam nevoie. Pe booking.com. Cumva, pretențiile noastre pentru vacanță sunt simple și clare: hotel cât mai aproape de mare (de mers la plajă pe jos și în niciun caz cu mașina); pe cât posibil, mâncare inclusă (plimbatul pe la taverne nu e deloc amuzant cu doi copii mofturoși în preajmă, iar varianta cu ”să gătesc eu” – nu, mulțumesc, o fac în fiecare zi acasă!) și un tarif decent pentru salariile din România.

Și iată, un sejur de 7 nopți la Thea Hotel ne-a costat 600 de euro. Cu mâncare dimineața și seara (demipensiune). Nimic fastuos. Gustos tare. Curat peste tot. Frumos. Simplu. Liniște. Măslini. Și o plajă ruptă din rai. Atenție! La care se ajunge în 5 minute de mers pe o potecă abruptă (dar sigură), printre pini superbi și zumzet puternic de cicadă.

Halkidiki

Vacanta in Grecia - Halkidiki

Halkidiki sau... despre o altfel de vacanță în Grecia

Vacanta in Grecia

Și la prânz se putea mânca la restaurantul hotelului. Contra-cost, evident. Aveau câte un meniu diferit pentru fiecare zi. Small meniu – 6 euro. Big meniu – 12 euro. Singura diferență constă în bani, porțiile erau identice.  O bere mare – 2 euro. O înghețată – 1,5 euro. Am fost și la tavernă. Pizza – 12 euro. Dacă o iei la pachet – 10 euro. La supermarket, baxul de apă 1.5L, 6 sticle – nici mai mult, nici mai puțin de 1,5 euro. Aaaa, și drumul dus-întors a însemnat 2 plinuri de motorină, adică 150 euro.

Acum pe bune, dacă tragem linie, chiar cred că a meritat să pierdem niște ore în plus pe drum și să câștigăm o minune de vacanță, cu mult albastru-azuriu și un superb verde de măslin, pentru aceeași sumă de bani pe care, cel mai probabil, am fi lăsat-o și pe litoralul românesc. Nuuu, nu vreau să descurajez o destinație în favoarea alteia, doar mă gândeam… așa… la raportul calitate-preț și… de aici concluzia noastră: GRECIA.

O vacanță mai mult despre noi și mai puțin despre Halkidiki

– Am mai fost în Grecia, domnule, da’ vacanță ca aceasta n-am mai pomenit. N-am cutreierat peninsula în lung și-n lat, n-am mers în excursii pe țărm și uscat, n-am vizitat nimic din tot ceea ce putea fi vizitat. (Ah, greșesc. Într-o după-amiază ploioasă, gașca noastră a mers la Peștera Petrolana. Doar eu cu bebe n-am fost, deci – this is it!) Pentru prima dată, vacanța noastră în Grecia a fost mai puțin despre Grecia și mai mult despre noi. Iar vremea – cu mulți nori uriași și un singur soare viteaz, a fost perfectă pentru starea și nevoile noastre.

Ce-am făcut? Am zăcut zilnic pe plaja noastră mică, sălbatică, mirifică. Am stat ore în șir cu mâinile în nisip și picioarele în apă. Am adunat pietre, le-am admirat și le-am aruncat în mare. Am făcut ”nimic”. Şi a fost tare bine aşa.

Nici copiii nu s-au plictisit de atâta plictiseală. Nisipul, pietrele și marea erau jucăriile lor. În ultima zi au găsit niște bețe, au legat alge de ele și s-au transformat în pescari. Pe bune. E minunat la mare!

Halkidiki

Vacanta in Grecia

Solonaria

Solonaria

Vacanță perfectă există doar pe Facebook

Mi-a plăcut ce-a spus Mirela Horumbă (Psihologul Părinților) la Social Media for Parents 2018: ”Eu știu că mamă perfectă există doar pe Facebook.” Ei bine, cred că la fel e și cu vacanțele. Mai ales cele cu copii.

Și… să-ncep! Tam-nisam, bebe-Robert a făcut febră și, implicit, mofturi. Asta în prima zi. Apoi s-a făcut bine și a sărit de pe o bordură înaltă cam de-un metru. S-a ales cu un cucui în frunte, un pantalon rupt în genunchi și un deget julit adânc. În penultima zi, nepoțelul meu, Valentin, a călcat într-un ac de arici de mare. A urlat ca din gură de șarpe, de s-au risipit toți norii mari și grei de pe cer. (Right, în ultima zi de Grecia am avut doar soare. ) Și-au mai fost niște jucării greu de împărțit și niște frați greu de împăcat. Pe alocuri, un hormon de-al meu nelalocul lui, combinat cu un neuron luat razna. Și-ar mai fi fost și altele, dar cine cară astfel de amintiri din vacanță?! 

Vacanta in Halkidiki

Acestea fiind spuse, vacanță plăcută s-aveți pe unde mergeți, că perfectă oricum nu există!

 

2 Comment

  1. Ce frumos ai scris! 🙂 Si noi (eu si sotia) planificam o vacanta cu masina spre bratul Kassandreia acum la inceput de Mai. Foarte util articolul tau, ne-a ajutat sa ne facem o idee de ansamblu. Am depasit pragul de 600 euro dar baniesc ca are a face cu perioada si faptul ca noi plecam din Brasov, astfel avem ceva km in plus. Multumim pentru poveste 🙂
    Numai bine!
    Alex

    1. Bună, Alex!!
      Ce mă bucură comentariul tău!!!!

      P.S. Să știi că tocmai ne-am rezervat și noi vacanța la mare. Tot Grecia. Și, da, prețurile au cam crescut. Păcat că nu și salariul meu (fie vorba între noi!) :))
      Vă doresc odihnă plăcută, că acușica se face Mai. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *