A urcat Vlad Voiculescu pe scena de la conferința ”EduCare – Educație pentru succes” și sala s-a umplut de aplauze. Instantaneu! Și s-a aplaudat, și s-a aplaudat, și s-a aplaudat. Minute în șir! Și nu, nu apucase omul să zică nici măcar un cuvânt. Pur și simplu, toți cei prezenți în sală continuau să aplaude. De data aceasta, în picioare! Aveam lacrimi în ochi, cu toții, cred. De la atâta emoție, bucurie, recunoștință, încredere, admirație și, mai ales, SPERANȚĂ.
Vlad Voiculescu este un om care vorbește despre omenie și bunătate prin ceea ce face. Este inițiatorul unor proiecte sociale devenite fenomen, precum Rețeaua Citostaticelor, MagiCAMP și MagicHOME. Vlad Voiculescu a fost Ministrul Sănatăţii în Guvernul Cioloş, fiind oficial şi cel mai tânăr ministru din Guvernul respectiv, şi a fost selectat dintre cei 25 lideri globali cărora le-a fost acordată bursa Eisenhower.
Când – într-un final – în sala de conferință s-a făcut liniște, Vlad a povestit despre voluntariat, despre implicarea în societate și despre cele 5 piedici mari care au stat în calea dezvoltării lui mai bune și mai rapide sau, cum el însuși s-a exprimat, despre ”cele 5 păcate care nu m-au lăsat să fiu un om mai bun mai repede.”
Primul păcat: timiditatea
Vlad spune că timiditatea ne ține pe loc. Ne blocăm în gândul că suntem prea mici ca să schimbăm lucruri, că e prea mult și prea greu. Dar poate că e timpul să ne amintim că schimbările cele mai importante din lumea asta – fie că ne gândim la o nouă religie, politică sau tehnologie – majoritatea au venit de la un singur om. De la un singur OM. Și ne putem gândi la Regele Mihai, 23 de ani – când a întors armele împotriva nemților sau chiar la faimosul tricolor de la protestele din 2017 – coordonat de o fată de 20 de ani, dintr-o pivniță de lângă piața Victoriei.
”Cred că primul lucru pe care ar trebui să-l depășim este această timiditate. Arhimede spunea: ”Dați-mi un punct de sprijin și o să mut pământul!” și cred că – de multe ori – tot ce-ți trebuie e acel punct de sprijin. Punct de sprijin pe care-l poate reprezinta un profesor, un părinte, un prieten.”
Apoi Vlad ne-a povestit cum – fiind în clasa a VI-a și într-o perioadă care ar putea fi pusă sub semnul depresiei – profesoara de engleză i-a schimbat viața. Cu un cuvânt bun! Atât i-a trebuit – să-l privească în ochi și să-i spună că este extraordinar – ca să prindă aripi. Atât!
Și, mai spune Vlad, că nu poți ajuta un om să-și depășească timiditatea cu acel clasic îndemn ”Nu mai fi timid!”, ci doar creându-i un contex. Contextul e foarte important. Cel mai important! Un astfel de context, pentru Vlad, a fost întâlnirea cu copiii pentru care organiza tabere de germană. Teama lui era că aceștia vor descoperi repede cât de timid și plictisitor este. Doar că micuții l-au întâmpinat cu atâta entuziasm și cu acel ”Vlaaaaad!” care a făcut ca totul să se lege. De ce? Pentru că fata care le preda germana, Clara, a creat contextul, fără să-și propună neapărat asta. Cum? Vorbindu-le întruna copiilor despre Vlad, că Vlad e cel care organizează taberele, că Vlad vine să-i ia în Viena, că Vlad, Vlad, Vlad…. Și, voilà, atât a trebuit ca Vlad să scape de compexlul de timiditate.
Al 2-lea păcat: pregătirea pentru marile alegeri ale vieții
Obișnuim să ne educăm copiii sau chiar pe noi înșine pentru că, la un moment dat, vor fi niște alegeri mari de făcut și, nu de alta, dar când ai alegeri mari de făcut, trebuie să știi exact care e calea cea bună. Doar că lucrurile nu funcționează chiar așa, consideră Vlad.
”Alegeri avem în fiecare zi de făcut. Și responsabilitatea noastră e dincolo de propriile alegeri, pentru propria carieră. Cumva, eu nu o să pot deveni tot ceea ce eu pot deveni dacă noi toți nu o să devenim ceea ce noi cu toții putem să devenim”, explică Vlad.
Dincolo de orice filozofie, e nevoie ca fiecare dintre noi să-și conștientizeze cât mai curând responsabilitatea pentru ce se întâmplă în jur. În caz contrar, da, te vei gândi că îți pregătești niște alegeri ale tale, de care depinde ființa ta, doar cariera ta, doar binele tău.
Acest tip de responsabilitate poate fi educat fie prin religie, fie prin voluntariat, consideră Vlad. Iar povestea lui Vlad cu voluntariatul a început în 2008, când a aflat că lipsesc medicamente esențiale din România pentru tratamentul copiilor cu cancer. La început, făcea singur rost de medicamente, apoi a căutat oameni care să i se alăture în această misiune. N-a fost deloc ușor, recunoaște Vlad, dar – pur și simplu – a simțit responsabilitatea asta și a făcut tot ce i-a stat în putere.
Al 3-lea păcat: neîncrederea în oameni
În urma experienței de lucru din sistemul privat, public și ONG-uri, Vlad constată că tocmai încrederea în semenii noștri este cea care face diferența. Dacă în organizații, precum MagiCAMP, oamenii au încredere aproape totală unii în alții, la privat încrederea este în proporție de peste 50 %, iar la stat – aproape inexistentă.
Cumva, noi nu putem funcționa fără această încredere unii în alții, iar asta înseamnă încredere în șoferul care conduce autobuzul, în apa pe care o bem de la robinet și așa mai departe. Nu e naivitate, iată! – în toată povestea cu rețeaua de citostatice și voluntarii care au luat sute de medicamente de sute sau mii de euro, o singură dată cineva a încercat să-i păcălească, în mai bine de 5 ani. Prin asta, Vlad înțelege că:
”Dacă acorzi încredere, poți scoate din oameni lucruri pe care nu le așteptai. E o vorbă care i se atribuie lui Michelangelo ”Am văzut îngerul din piatră și am sculptat până i-am dat drumul!” Poate că așa trebuie făcut și cu oamenii. Poate că mulți oameni au ceva bun în ei și doar trebuie ajutați să-și scoată acel lucru bun la vedere.”
Al 4-lea păcat: frica de sensibilitate
Vlad spune că, ani de zile, ani de zile a refuzat să se întâlnească cu copiii sau adulții pentru care aducea medicamente. Credea că o astfel de întâlnire l-ar putea destabiliza și și-a spus ”până aici, atâta pot, atâta fac!” Și n-a fost bine, consideră Vlad acum, pentru că asta a făcut ca MagiCAMP să apară mai târziu.
”Ne punem limite, ne este teamă că ne poate afecta. Și da, ne afectează, dar s-ar putea să fie OK să ne afecteze. Suntem mult mai puternici decât credem! Abia când i-am întâlnit pe acei copii bolnavi de cancer, a început să-mi meargă mintea. Și, poate că, dacă mi-aș fi învins frica de sensibilitate mai devreme, îmi veneau și idei mai devreme.”
Al 5-lea păcat: iuțeala
Ne așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la o zi la alta. Dar ele nu se întâmplă imediat, iar recomandarea lui Vlad este să lucrăm cu lumea așa cum e și să avem curaj să facem un pas în direcția bună chiar dacă mintea noastră nu are toate justificările pentru asta.
”Suntem rezultatul multor experiențe, unele bune, unele rele. Și, pur și simplu, trebuie să ne luăm așa cum suntem. Să ne luăm țara așa cum e. Să luăm lumea așa cum e. Și, neapărat, să facem lucruri, pentru că faptele vorbesc mult mai mult decât vorbele.”
”Cat Stevens a spus la un moment dat ”You can argue with a philosopher, you can’t argue with a good song”. Motive să ne certăm și să fim în dezacord sunt o mulțime. Faptele noastre bune sunt fix ca o melodie bună. Asta ne aduce împreună. Protestele ne aduc împreună. Voluntariatul ne aduce împreună. Iar primul pas în direcția bună e mereu un act de voluntariat. Și acel prim pas e prima notă dintr-un cântec care nu poate fi combătut.” – Vlad Voiculescu în discursul de la Educare – Educatie pentru succes.
***
La începutul conferinței, Vlad Voiculescu ne-a întrebat cine sau ce suntem. Iar, la final, am aflat răspunsul de la el: SUNTEM CEEA CE CREDEM, SUNTEM CEEA CE IUBIM, SUNTEM CEEA CE FACEM!
***
Aplauzele încă răsună!
Mulțumim, Vlad Voiculescu, pentru că ești fix așa cum ești!
Mulțumim!
