La cât de agitați și neastâmpărați sunt cei doi băieți ai mei, când îi duc la spectacole pentru copii – nemișcați rămân. Nu știu ce să zic. Poate se fac artiști (Doamne ajută!). Sau, pur și simplu, am avut noi noroc de spectacole bune.
Săptămâna aceasta am fost la cele mai noi spectacole puse în scenă de Teatrul Ion Creangă din București – ”Pe mărimea mea” și ”Eliza visează” – și e tare greu de spus care ne-a plăcut mai mult și, mai cu seamă, e tare greu de spus cui i-a plăcut mai mult. Căci… se pare că spectacolele pentru copii sunt adresate și oamenilor mari. Pentru că sunt despre viață și despre întrebări la care (încă) mai căutăm răspunsuri.
”Pe mărimea mea” @ Sala Mică a Teatrului Ion Creangă
Spectacolul ”Pe mărimea mea” este construit astfel încât să-i atragă și pe cei mai pitici dintre pitici la teatru, fiind realizat în cadrul Programului „Educația Timpurie. Teatru pentru 0-6 ani.” Am intrat în aceiași sală mică, prietenoasă, cu pernuțe în loc de scaune. O sală plină de copii mici-mici și părinți curioși să vadă cum vor reacționa copiii lor la ceea ce urmează să se întâmple pe scenă. Și nu mai ai niciun dubiu că spectacolul a fost de excepție când într-o sală (atenție! plină de copii mici) n-auzi forfotă și scânceală, ci o liniște divină, întreruptă sporadic de chicote sincere și adevărate, iar la final – multe aplauze.
M-a impresionat simplitatea spectacolului. Fără decor și alte artificii, fără multe cuvinte și zarvă pe scenă, cele trei persoanje (Eliza, Florin și Tudor) au transmis o EMOȚIE covârșitoare. O emoție care ne-a ținut pe toți cei prezenți în sală curioși și fascinați, de la începutul spectacolului până la final. Felicitări, Cristina Giurgea și Andrea Buzzetti (Teatrul La Baracca-Testoni Ragazzi, Italia) pentru punerea în scenă și Andra Burcă pentru coregrafie! E uimitor ce-ați reușit să construiți!
Dar dincolo de simplu, a fost profund. O explorare a ideii de identitate! Cum aflăm cine vrem să fim? Cum știm ce ne place sau ce ni se potrivește cel mai bine? Și, până la urmă, cine suntem? – iată una dintre cele mai importante întrebări ale omenirii, ale fiecăruia, indiferent de vârstă.
„Eliza visează” @ Sala Rapsodia
O altă poveste frumoasă, al cărei personaj principal tot numele de Eliza poartă! ”Eliza visează” este o poveste despre emoții, imaginație, viață, moarte și curaj, adresată copiilor cu vârsta de peste 5 ani, dar i-a plăcut nespus și piticului meu de nici 3 ani împliniți.
Eu visez, tu visezi, Eliza visează. În realitate, totul e nemișcat: în camera fetiței patul e pat și tata e acolo, să o trimită iar la culcare și joaca se amână iar pe mâine. Dar când Eliza adoarme, lumile se-ntorc cu susul în jos: există cercei cu fistic și pajiști din alune, și există chiar și-un Stăpân, maestru-vrăjitor al imaginației, care construiește vise cu ajutorul spiridușilor lui, Visorogii. Din când în când, apar în somn colțuri întunecate, umbre care fâșnesc, trosnesc, mârâie și hârăie. Atunci, Eliza se sperie. Dar și mama e în vis, iar puterea bună poate fi adusă înapoi oricând de unde cu gândul n-ai gândi.
Eu visez, tu visezi, el visează. Tot ce-i pe Pământ visează. Iar când visăm, mințile noastre se joacă mult. Și gândim în imagini despre care credem că n-au legătură unele cu altele. De fapt, au legătură. Sau n-au?
***
Eu atâta mai am de spus: luați un copil (al vostru, al vecinei, al fratelui, al oricui) și mergeți la teatru. O să vă placă cel puțin la fel de mult ca micuților pe care îi însoțiți!
