Dialogul transformării cu Oana Moraru. Cum își găsesc copiii drumul
iMaMA

Dialogul transformării cu Oana Moraru. Cum își găsesc copiii drumul?

Oana Moraru e un fenomen! Dedicarea și fermitatea cu care mută munții din loc sunt fascinante. E naturală și, în același timp, magică. Am ascultat-o azi la DIALOGUL TRANSFORMĂRII și i-am simțit vibrația, și căldura, și puterea. Dar și vulnerabilitatea. Și am mai simțit un suflu în aripi, atât de important în drumul meu spre a fi mai bună, mai prezentă și mai inspirată în relația cu copiii mei!

Oana Moraru ne-a așteptat la seminarul interactiv ”Noua pedagogie a minții și a inimii pentru părinți și dascăli” cu toată experiența sa, de peste 20 de ani, în școală, ca mamă, ca dascăl, ca director și formator. Și, mai ales, cu șansa de a fi văzut câteva generații de copii crescând sub ochii ei, de la 2 la 16 ani, aceeași, în continuă transformare.

A fost o întâlnire bazată pe conversație directă, pornind de la problemele concrete ale părinților. Lumea nu s-a grăbit să plece, iar Oana a rămas ”peste program” pentru a răspunde la toate întrebările și neliniștile părinților din sală. Voi încerca să transfer aici câteva concluzii. Energia, sper eu, deja o simțiți! 🙂

Oana Moraru

Absolut totul e vibrație

Oana și-a început prezentarea cu o celulă – mică, vie și zgomotoasă. Un video. Cum? Ce? De ce?! Răspunde Nikola Tesla printr-un citat: Dacă vrei să afli secretele universului, gândeşte în termeni de energie, frecvenţă şi vibraţie.” Aa? Oana, te rog dezvoltă!

Deci, fiecare om este un cocktail de pulsații interioare. Absolut fiecare om are propriul cântec energetic, format din armonia corpului și a gândurilor. Evident că și copilul este o identitate energetică. Ba chiar una cu o intuiție și empatie atât de bine dezvoltate, încât poate  detecta cu ușurință cine e persoana de lângă el din punct de vedere energetic.

Așa, și? Păi tocmai! Copiii simt și trăiesc în valurile energetice produse de noi. Și cum noi suntem într-o continuă agitație și preocupare pentru viitor, ajungem să le răpim propriilor noștri copii prezentul. Și de ce am face asta când, de fapt, singura sursă de fericire este TRĂIREA ÎN PREZENT?

Asta e! Dacă vrem să creștem copii echilibrați și cooperanți, trebuie să ne limpezim starea interioară, să ne centrăm energetic, să învățăm să ne oprim gândurile și să fim prezenți ”acum” și ”aici” cu ei. Nu e ușor, dar este un răspuns sigur la multe probleme din relația parinte-copil.

Atenția creează realitatea

Hopa! Unde pui atenția, de exemplu – copilul a spus o minciună, acolo vei crește un mincinos. Evident că micuții noștri sunt, pe rând, toate manifestările umane. Și este important ca ei să integreze toate nuanțele trăirilor umane: să se murdărească, să mintă, să lovească, etc. Partea rea este că noi îi prindem imediat când sunt răi, dar ce-ar fi să-i prindem de zece ori mai mult când sunt buni? Copiii ținuți în bine, bine, bine, fac mai puțin rău!

Când părintele vede nereguli în copilul său, de fapt, el este față în față cu propriile frici, frustrări și blocaje de percepție. Această detectare de nereguli nu face altceva decât să creeze o realitate în jurul copilului, un destin. Și ce dacă copilul este urât, murdar, rău, enervant, violent, neîndemânatic, prost și în toate felurile posibile, spune Oana, părintele sau dascălul are menirea de a vedea lucrurile mărețe din el. Altfel, i se fură din starea eu sunt bine cu mine.

Recomandarea Oanei pentru momentele când copilul face un tantrum? Să te detașezi un pic de statutul de părinte. Să înțelegi că, de fapt, în această situație ai groază de tine, nu suporți criza copilului pentru că nu știi cum s-o gestionezi. Trebuie să ridici copilul din vibrația proastă. Îl înțelegi, îi oglindești starea, dar nu te muți în vibrația lui. Pentru asta, este vital să învățăm să ne încărcăm energetic din altă parte.

Oana Moraru

Copiii ascultători și cuminți au părinți ”neserioși”

Ce tare! Ca să crești un copil cooperant și capabil să respecte programul de somn, masă, mers la culcare etc., trebuie să fi fost taaare ”neserios” în educația acestuia. Cu alte cuvinte, să fi fost acel părinte care nu se ia în serios, care își permite să se prostească și să se conecteze oricând cu copilul prin joacă. Oricât de dureros ar suna, tantrumurile vin pentru că noi nu avem dispoziție de joacă.

Copiii trebuie să facă lucrurile de plăcere, iar noi îi putem ajuta punându-i într-o poveste. De exemplu, ca să ajungă la piață cu copilul mic după ea, Oana a inventat pe loc o poveste: ”mașinile acestea sunt dragoni, iar noi trebuie să grăbim pasul, să ne furișăm bla-bla-bla”. Într-o asemenea realitate, drumul până la piață n-a durat, ca de obicei, o veșnicie.  Obiectivul a fost atins prin joacă, și nu prin luptă de putere.

Același lucru se poate face și la grădiniță. De exemplu, pentru dezvoltarea motricității fine se poate ușor renunța la teancul de fișe plictisitoare în favoarea unui joc ingenios: se înfige plastilină în piese lego, iar sarcina copilului este de a-și asuma rolul de dentist și  de a scoate mizeria (plastilina) dintre dinții dragonului. Oana ne-a asigurat că până și cei mai agitați copii au fost concentrați pe cerință și au lucrat cu plăcere la această activitate. Iar nouă nu ne este greu să o credem. 🙂

-Până când o ținem într-o joacă? a întrebat o mămică din sală.

Până la 8 ani ar cam trebui să fie totul integrat, a răspuns Oana. După această vârstă, în principiu, n-ar mai trebui să fie o momeală.

Toate etapele de creștere a copiilor sunt șanse de evoluție spirituală pentru părinți

Ce frumos sună asta! Fiecare etapă de creștere a copilului este o nouă etapă de creștere spirituală a noastră. Când e bebeluș, învățăm lecția de simbioză; suntem mereu unul cu altul într-o dependență totală. Apoi vine perioada 6 luni – 2 ani și învățăm să trăim în haos și neprevăzut. Acum e momentul să introducem legea interdicției, însă (atenție!) obligatoriu prin prosteală. Clar, interdicția fermă se aplică când copilul este într-o situație de pericol, iar sentimentele de vinovăție sunt de prisos.

Vârsta de 2-6 ani este despre autonomie, iar noi trebuie să înțelegem că nu putem controla tot. Este important ca în această etapă de dezvoltare să avem reguli fixe (masă, somn, teme) și reguli flexibile (mazăre sau broccoli). Să nu ne panicăm! Chiar dacă copilul știe  regulile, tot le va încălca. De ce? Pentru a le integra. Și iarăși – JOACA, joaca stă la baza învățării din această perioadă.

Etapa 6-10 ani – să ne fie clar că ”ei” nu sunt ”noi”. Fiecare copil este unic și are propria sa identitate, iar noi nu trebuie să le punem în spate ceva ce nu este al lor. În această etapă de dezvoltare se formează cele mai mari complexe de inferioritate. De aceea, nu sunt indicate concursurile individuale decât după vârsta de 12 ani. Copiii mai mici pot, în schimb, participa la concursuri de grup.

Și… vine ea și adolescența, când nu mai putem fi directorii copiilor și trebuie să devenim partenerii lor. E cea mai grea perioadă. Renunți la tot și accepți (cu ce se îmbracă, la ce facultate dă etc.). În această etapă, spune Oana cu zâmbetul pe buze, trebuie să ai doar credința că o să treacă. : ))

Nota Bene! Adevărata creștere a copilului are loc abia după ce a plecat de lângă părinți.

Oana Moraru Dialogul transformarii

Ce-am mai învățat de la Oana Moraru?

La sesiunea de întrebări și răspunsuri, am mai cules câteva informații interesante de la Oana Moraru. Iată doar câteva dintre ele:

!!! Mamă rea nu există, deci – a fi ferm și a pune limite nu este o traumă (ce bine!). Ba din contră, pe lângă libertate, copilul are nevoie și de tărâm ferm pentru a se simți în siguranță. OK! Dar nici mamă perfectă nu te poți considera, nu-i așa? Foarte bine! Pentru că altfel, copilul nu ar fi în conflict interior cu el însuși și nu ar avea unde să crească. Practic, ar fi în Rai cu tine și n-ar mai vrea să plece de acasă! : ))

!!! Plictiseala trebuie încurajată! Pe bune, momentul de plictiseală este posibilul moment de întâlnire cu sine. Fără acest moment de sine nu există echilibru, iar copiii trăiesc nenatural, devenind agitați. Momentele de liniște dezvoltă funcțiile cognitive ale creierului (atenția, concentrarea, reglajul emoțiilor etc.).

!!! Cearta dintre frați (durerea mea) este un drum de creștere împreună. Ei învață unul de la celălalt, doar că noi îi pedepsim. Ce putem face? Să observăm dinamica relației și să intervenim în momentul în care știm că se declanșează conflictul. Dacă e o diferență mai mare de vârstă între frați (cum e la mine, de 5 ani), clar – copiii trebuie separați în camere diferite. Deci, asta cu separarea am intuit-o bine. : ))

Energie și inspirație să avem! :*

[Credit foto: Mihai Trasca]

5 Comment

    1. Mulțumesc pentru feedback, Laura.
      Și spor la scris. Oricum n-ai pune informatiile în text, de citit și dat mai departe o să iasă! Pentru că: #efectulOanaMoraru 🙂

  1. Bună seara,

    Oana Moraru a spus că imaginile au fost făcute de mine. Aș vrea ca și dumneavoastră să faceți același lucru dacă le postați pe site-ul dvs.

    Seară bună

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *