Lifestyle

Cu relația de iubire la terapie! #EpicTalk cu Gáspár György.

Am fost la #EpicTalk și, totodată, la o sesiune de terapie – intensivă și deloc confortabilă – cu Gáspár György, psiholog clinician și, probabil, cel mai îndrăgit psihoterapeut relațional al momentului. Despre relația dintre partenerii de cuplu a vorbit Gáspár, iar noi – ”pacienții” din sală, am căzut de acord că iubirea este o dovadă supremă de educație și nu are de-a face cu scenariile romanțate din filme.

Paradoxal, susținem sus și tare că iubirea este cea mai plăcută parte a vieții, în timp ce recunoaștem cât de adânc ne poate răni persoana cu care formăm un cuplu. Și, adevărul e că, adesea, nivelul de cruzime dintre doi parteneri este mai mare decât al dușmanilor declarați.

Obișnuim să ne aventurăm în relații afective cu speranțe o mie, iar mai târziu ne dăm seama că relația se transformă într-un teren de neimplicare, de dor neîmpărtășit, de răzbunare și de abandon. Devenim triști, furioși, meschini, revoltați, dezamăgiți. Nu mai avem răbdare și nici disponibilitate. Și, uneori, ne lipsește chiar și bunăvoința de a oferi o a doua șansă relației. Simțim din plin gustul amar al eșecului și ajungem să ne înecăm în nefericirea traiului în doi. Și întotdeauna, dar întotdeauna, vedem greșeala în celălalt, nu-i așa? E-x-a-c-t, cu acest tablou deprimant și-a început prezentarea Gáspár György!

Nu inima alege atunci când vine vorba de iubire!

Trăim într-o lume extrem de romantizată. O lume condusă de ideea conform căreia iubirea nu se gândește, iubirea doar se simte. O lume în care suntem încurajați să ne lăsăm purtați de intuiție. Mai ales în iubire.

”A devenit o rușine ca în 2018 să spui că ai intrat rațional într-o relație. Să spui că înainte de a decide dacă vei continua interacțiunea cu o anumită persoană ai stat să te gândești în ce măsură ai putea să iubești acea persoană cu adevărat”, spune Gáspár György.

Și… crash! boom! bang! nimeni nu ne spune care sunt costurile pe care le plătim pentru această iluzie a libertății de alegere atunci când vine vorba de IUBIRE.

Clar, majoritatea oamenilor sunt ușor de iubit de la distanță. Iar după acea perioadă în care am stat împreună, ne dăm seama că lucrurile nu sunt la fel de roz ca în etapa de îndrăgostire romantică. La început avem tendința să retușăm toate imperfecțiunile de pe profilul psihologic al partenerului și să găsim explicații sau scuze în eventualitatea în care cineva ar putea să ne spună: ”Nu te grăbi! Mai stai puțin și gândește-te!”. Punem preț pe intuiție. Da, asta facem! Însă, fix aici apare prima mare provocare atunci când vine vorba de relațiile de cuplu: oamenii au impresia că se lasă purtați de inimă, însă NU INIMA ALEGE în iubire!

”Atunci când vine vorba de iubire, nu inima ne poartă, ci mai degrabă ceea ce am învățat despre formula iubirii în copilărie!” spune Gáspár.

Lovitură sub centură: modul în care iubim ca și adulți este o reflexie a modului în care am fost iubiți în copilărie. Iubirea adultă este într-un milion de feluri conectată la iubirea pe care am primit-o atunci când eram copilași. Și, din păcate, pentru majoritatea dintre noi, iubirea e o combinație între ceva plăcut și durere. Am crescut în familii în care am învățat că iubirea critică, iubirea lovește, iubirea sfidează încrederea. Am învățat că iubirea te copleșete, iubirea te sufocă, iubirea te limitează și nu e suficient de protectoare. Și… iată cum, la vârsta adultă, acestea devin criteriile în baza cărora ne alegem partenerii de viață.

”Atunci când vine vorba de atracție, ceea ce ne poartă este familiaritatea. Creierul nostru recunoaște o serie de elemente ca făcând parte din formula iubirii pentru că le-am trăit undeva, cândva. Și când întâlnim persoane bine intenționate, simțim că nu există chimie, pentru că incoștientul nostru știe clar că aceste persoane ar fi aproape potrivite. Cu o singură excepție: niciodată n-or să ne facă să suferim la fel de tare pe cât am învățat în copilărie că trebuie să suferim din iubire!”, ne lămurește Gáspár.

Comparațiile sunt toxice!

Lucrurile devin mai complicate în momentul în care începem să comparăm ceea ce avem noi cu ceea ce au alții. În această cultură extrem de romantică ni se spune cum ar trebui să fie iubirea și dacă începi să compari ceea ce ai tu cu ceeea ce au alții, ajungi să crezi că nu ești în relația potrivită și nici cu persoana potrivită.

În filme partenerii se înțeleg fără să comunice foarte mult. Ei se intuiesc unul pe celălalt pentru că așa e scenariul. În aceste povești partenerii nu au de găsit soluții concrete la probleme practice ale vieții. Copiii lor cresc de la sine. Jobul nu-i solicită foarte mult. Și-atunci când noi suntem copleșiți de propria viață, ne uităm la aceste modele și credem că ele reprezintă normalitatea.

Și apoi vine din nou intuiția care ne spune: IEȘI DIN RELAȚIE! E aceiași falsă intuiție care ne-a spus ”Intră în relație!”

”În 2018, toată lumea are libertatea de a ieși din relație. Însă nimeni și nimic nu ne garantează că următoarea alegere va fi mai bună sau mai sănătoasă pentru noi dacă nu îndrăznim să ne uităm câtuși de puțin în universul interior!”, subliniază Gáspár.

Nu există dragoste perfectă!

Cum ar fi dacă înainte de a intra într-o relație de cuplu am avea curajul să ne dăm măștile la o parte? Poate că nu ne-am mai întinde tot felul de capcane psihologice unii altora. Dar noi o facem, inconștient, pentru că, pur și simplu, nu ne cunoaștem suficient de bine și nu am dezvoltat (încă) acea maturitate emoțională care să ne spună că niciun om din aceată lume nu e în totalitate bun sau în totalitate rău.

Noi toți suntem imperfecți! Nimeni nu vine de acasă fără o serie de răni psihologice și relaționale. Doar că marea problemă cu aceste răni este că ele nu sunt vizibile și, pentru că nu le vedem, avem impresia că nu există.

”Dacă cineva își luxează sufletul nimeni nu va ști asta. Și avem impresia că timpul le rezolvă pe toate. Însă nu timpul vindecă rănile noastre, ci oamenii pe care îi întâlnim în călătoria numită viață”, spune Gáspár.

Când vine vorba de iubire, noi avem o părere mult mai bună despre noi și mult prea proastă despre celălalt. Însă, viața cu niciunul dintre noi nu este floare la ureche! Ne focusăm pe ”Eu! Eu! Eu!”, iar ceilalți nu mai au spațiu în jurul nostru. Îi înghesuim cu greu pe copii și parcă nu mai e loc pentru partenerii noștri în barca supraviețuitorilor.

Nu există dragoste perfectă! Partenerul ideal este un mit! Iubirea nu e ceva ce dai sau primești! Ai sau nu ai. Iubirea e ceva ce cultivi zi de zi prin acțiunile în care te implici. Iar compatibilitatea… compatibilitatea este rezultatul iubirii!  

Încercați să evitați de la distanță partenerii perfecți. Și, mai degrabă, exprimați-vă curiozitatea față de acele persoane care nu vă transmit prea mult, dar care știu să-și accepte vulnerabilitățile și au învățat să-și cultive nivelul de inteligență emoțională și relațională. Pentru că aceștia sunt oamenii cu care veți putea construi o casă bună împreună”, este sfatul lui Gáspár.

Iubirea este o dovadă supremă de educație!

Dacă conțientizați că lucrurile merg prost nu doar din cazuta celuilalt, poate că merită încercat să dezvoltați creativitatea, imaginația, răbdarea și simțul umorului pentru a vă salva relația de cuplu.

”Dacă râmâi într-o relație, atunci când o să vă fie foarte greu, uitați-vă la celălalt ca la un copil. Există un copil singur, căruia îi este frică și care nu știe cum altfel să se poarte. Este și responsabilitatea noastră ca acest copilaș invizibil să crească și să fie în siguranță”, ne atenționează  Gáspár.

Poate ar trebui să ne amintim – de la grecii antici – că iubirea este o dovadă supremă de educație. Într-o relație de cuplu, partenerii sunt, pe rând, educatorul și educatul. Și e foarte important să nu ne blocăm într-un singur rol. Relația de cuplu este contextul în care putem crește! Ne putem vindeca. Și tot acolo putem găsi iubirea adevărată. Însă, (atenție!) nimeni nu se schimbă dacă nu se simte înțeles sau acceptat!

În 2018, femeile au nevoie să învețe să asculte. Nu să fie ascultătoare, dar să asculte! Și bărbații să vorbească în cuvinte. Femeile să-și facă punctele de vedere auzite într-o manieră non-critică și non-agresivă”, spune Gáspár.

”Pentru a învăța limbajul iubirii, e nevoie să ne însușim o serie de elemente de dialog. E nevoie să învățăm regulile afective ale traiului în doi. Și dacă vom trece clasa la materia relații afective sau rămânem repetenți, asta depinde doar de noi. Însă, inclusiv atunci când schimbăm clasa sau școala lecția trebuie învățată. Lecția merită învățată! Pentru că… DE CALITATEA RELAȚIILOR NOASTRE DEPINDE CALITATEA VIEȚII NOASTRE!” își încheie discursul Gáspár György – la #EpicTalk – în ropote de aplauze.

***

Calitatea vieții noastre e puternic influențată de calitatea relațiilor noastre. Iar la #EpicTalk – ediția 2018 – șase personalități revoluționare din România (Mirela Retegan, Diana Stănculeanu, Oana Moraru, Andreea Esca, Gáspár György, Adrian Hadean) au fost provocate să ne vorbească despre ceea ce știu cel mai bine, despre ceea ce reprezintă sensul vieții lor și despre adevărurile pe care le-au descoperit prin intermediul profesiei lor.

Despre discursul Mirelei Retegan – Provocarea lui a fi simpatic în relația cu propriul copil! – am scris AICI.

Despre discursul Dianei Stănculeanu – Oare merită să tranformăm adolescența copiilor noștri într-o bătălie?! – am scris AICI.

Despre discursul Oanei Moraru – Greșelile sunt de corectat, nu pentru intoxicat! – am scris AICI.

Tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *