Gradinita
iMaMA

Cine a inventat grădinițele…

Cine a inventat grădinițele, mare lucru a făcut! De 3 luni pline, mari și întregi, copilul meu cel mic – de nici trei ani împliniți – merge la grădiniță sau creșă sau chiar nu contează cum îi zice. Dar atâta recunoștință eu demult n-am mai simțit! Un vis nemaipomenit trăiesc, credeți-mă!

Fără exagerare, acesta este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat în 2018 – înrolarea copilului la grădiniță! Și sunt tare conștientă de miracolul acesta, și-i mulțumesc divinității în fiecare zi!

Normal că nu-mi iese natural să cred că e adevărat! Experiența intrării în colectivitate a primului copil (ajuns azi la 8 ani) a fost un dezastru care s-a prelungit ani de zile. Ani de zile! Spital, spital, spital. Tratamente, tratamente, tratamente! Wheezing, tuse spastică, insuficiență respiratorie! Mor numai când îmi amintesc!

Dar, cu toate durerile, sechelele și fricile cu care m-a lăsat, trecutul e trecut! Și altfel e situația în prezent și fix despre acest ”acum” vreau să scriu eu. Iar cine nu are ajutoare la îndemână (vecini, bunici, neamuri, bone), știe cât de ”salvatoare” sunt grădinițele, atât pentru mamă, cât și pentru tată! Iar când grădinița e OK, iar copilul se acomodează fără crize emoționale sau îmbolnăviri dese e – cum să-i zic? – e mană cerească!

Altfel e și disponibilitatea mea pentru Robert acum, când se întoarce de la grădiniță. Da’ și cum se întoarce! Are mereu câte o surpriză pregătită: frunze, pietricele, pene – pe astea le găsește prin curte, dar și diverse capodopere: picturi, coronițe, borcan cu murături, umbreluță și, zi de zi, da’ zi de zi – foi cu mâzgălituri de-ale lui, pe care cu atâta enutuziasm mi le oferă, încât m-am apucat să le dau importanță și să le colecționez. Probabil, una o voi pune și în ramă, pe perete.

gradinita bucuresti

La grădiniță ștrumful meu nu e într-atât de gălăgios ca acasă. Acolo, spune educatoare, vorbește puțin și cântă mult. Când vine ora de somn e chin pentru mine – o oră jumate îmi ia, pe când la grădiniță se bagă singur în pătuț și în 5 minute deja visează. În plus, la grădiniță își strânge jucăriile din urma lui, mănâncă fără să se murdărească, se încalță/descalță singur, nu face tantrum-uri, se mobilizează la treburi gospodărești. Spuneți și voi, unde e dreptatea?

gradinita bucuresti

Aaa, și un moment tare emoționant! În prima lună de grădiniță cerea gustare și pentru ”Tutu” – fratele lui mai mare și, cum nu primea, făcea și el ce putea – punea cu grijă în șervețel câteva firimituri ca să-i aducă acasă. Și acum mai spune că e puțină mâncare la el la grădinița și că îi pare rău că nu poate să împartă cu noi gustoșeniile de acolo.

Recunosc, de când cu grădinița asta, mi-am mai revenit și eu, ca om! Și e o paranteză mare pe care aș putea s-o deschid aici, dar poate altă dată. Până atunci, dacă visez – vă rog să nu mă ciupiți, că mă trezesc și singură la realitate – în fiecare weekend! : ))

Tina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *