iMaMA

10 ”NU”-uri în educația copilului, de psih. rus Julia Gippenreiter

NU! NU! NU! De 10 ori ”NU”! Sau altfel spus, 10  sfaturi practice în comunicarea cu copiii de la Julia Gippenreiter, pedagog și psiholog rus de renume. Pentru că: un părinte nu impune, ci îndeamnă; nu învață, ci educă; nu cere, dar oferă!!!

Aceste ”NU”-uri minunate mi-au fost fowardate în rusă. Și… ca să le-nțeleg mai bine, m-am apucat să le traduc. Cuvânt cu cuvânt. Apoi m-am împotmolit. De multe ori. Și am vrut să renunț. Dar mi s-a părut prea interesant și util. Articolul. Evident, am deranjat o soră și o verișoară. Într-un final, am scos-o la capăt. Sper să fi meritat! 

10 ”NU”-uri în educația copilului by psih. rus Julia Gippenreiter

NU vă fie frică să schimbați traiectoria vieții!

Oare ce-o fi mai rău: un copil ”abandonat” de o mamă care muncește sau un copil care vede o mamă învinsă de treburile casnice? Se tot spune că trebuie să alegem fie cariera, fie copiii. Însă…

Însă, dacă stai acasă cu copiii și asta te frustrează sau te plictisește – schimbă situația! Iar dacă te-ai întors la muncă și asta te face să te simți vinovată – din nou, schimbă situația! Evident că nu trebuie să renunți definitiv la muncă. E loc aici de reflecție și creativitate – gândește-te la ce tip de job îți dorești și cât timp ești dispusă să-i aloci. Important este să răspundem la nemulțumirea noastră interioară. Emoțiile sunt principala noastră sursă de ghidare!!!

O persoană devine fericită când are sufletul împăcat cu mintea. Nu trebuie să suprimi nicio parte din tine, nici măcar atunci când vine vorba de copii, soț sau muncă. Fii blândă cu tine însăți și scapă de raționamentul schematic: fie la cratiță, fie carieră de succes. Astfel de simplificări nu se referă la viața reală. Și, bineînțeles, nu-ți fie frică să-ți asumi riscuri și să-ți schimbi traiectoriile vieții.

NU aștepta miracole!

M-a întrebat o mamă: „Dacă tatăl vine acasă cu cincisprezece minute înainte ca băiatul să meargă la culcare, cum pot ei să interacționeze?” Să interacționeze ei pot. Însă, în cele cincisprezece minute pe zi, acel tată nu va reuși nicioadată să devină un tată adevărat pentru copilul său.

În memoria copilului vor rămâne mama, bunicii, mătușile, bonele, precum și regulile lor, modul de gândire și atitudinea acestora față de lume – dar nu și tata. Deoarece copilul învață mai puțin prin vorbire directă și mult mai mult prin observarea celor apropiați și a relațiilor lor. În plus, copii vor reproduce aceste relații în viața lor de adult. Ceea ce înseamnă că, un băiat crescut în acest fel nu va putea – la rândul lui – să-și educe 100% copilul. Pur și simplu nu va ști cum – pentru că propriul său tată nu a făcut-o. Aici nu există minuni.

NU te forța să te joci cu copilul!

Principala activitate a copiilor mici este joaca. Și nu contează câte ore stai cu copilul, ci – mai degrabă – calitatea timpului de joacă. Decât să te joci în silă, mai bine nu te juca deloc. Copiii își dau seama imediat când te-ai plictisit cu ei. Căută mereu să faci ceva ce-ți este și ție interesant, nu doar copilului.

Pe lângă jocurile comune, copilul trebuie să învețe să se joace și singur – să facă singur, să inventeze singur și apoi să gândească singur. Nu poți să gândești mereu în locul lui. Prin urmare, este important să nu existe doar „noi împreună”, ci și „eu însumi/însămi”. Treptat și cu discreție, îndepărtează-te de joc, astfel încât copilul să reușească să se joace și singur.

Ba chiar mai mult, părinții n-ar trebui să vorbească despre acțiunile copilului cu „noi”: ”ne-a crescut primul dințișor”, ”încă facem în pampers”, ”mergem deja la grădiniță”, „ne pregătim de școală”, am trecut în clasa a II-a” și tot așa până… „am dat la facultate”. Este important ca de mici copiii să facă distincție între ”noi” și ”eu”.

NU „educa” copilul!

Un copil este, adesea, crescut pe baza principiilor pe care părinții le consideră importante și corecte. Încă înainte de a se naște, părinții știu cum ar trebui să se comporte copilul lor și, mai ales, cum ar trebui organizată viața lui. Indiscutabil, datoria părintelui este să-i ofere protecție și  siguranță copilului și, acolo unde este cazul, să pună limite ferme, astfel încât – Doamne ferește! – să n-ajugă copilul să cadă de la etaj sau să traverseze strada pe roșu. Și, într-adevăr, este important ca micuțul să mănânce la timp, să doarmă corespunzător și să învețe să facă la oliță, dar…

Dar pentru a stabili un real contact emoțional cu un copil, toate aceste lucruri nu sunt suficiente. Copilul are nevoie să fie înțeles, auzit, ascultat. Părinții trebuie să învețe să  înțeleagă ce își dorește copilul, ce i se pare dificil sau ce este complet imposibil pentru el, la ce visează și care sunt interesele lui de moment.

Adesea, copiii își exprimă dorințele prin formulări de genul: „Nu vreau să dorm”, „Vreau înghețată”, „Nu vreau să merg la grădiniță”. Toate acestea „vreau” și „nu vreau” rostite de copil sunt, de fapt, echivalentul lui acel „trebuie” al părinților, pe care-l noi îl numim EDUCAȚIE. Pentru noi copilul t r e b u i e să doarmă la timp, să mănânce la timp, iar noi, ca părinți, t r e b u i e să mergem la serviciu. Dar ce-i trebuie cu adevărat unui copil?

Poate că sună dur și pare paradoxal, dar – dacă vrei să stabilești un contact emoțional cu propriul copil, încetează să-l mai educi!

NU ai mereu dreptate!

Adesea, ni se întâmplă să confundăm educația cu dresajul. Spunem: ”fă așa!”, iar dacă copilul face altfel, noi, ca părinți ne grăbim să-l corectăm. În cel mai bun caz, funcționează perseverența: ”Citiți, citiți, citiți – pentru că e necesar!” În cel mai rău caz – agresiunea: „Dacă vei sta mult la calculator, vei fi dependent de el, exact ca alcoolicii!” sau: ”Dacă nu înveți bine, vei ajunge măturător de stradă!”

Nu, intimidările, criticile și pedeapsele nu înseamnă educație.

În plus, îi îndemn pe părinți să se oprească din corectat și, din când în când, să greșească intenționat. De exemplu, scrie și arată-i copilului de școală că 2 + 5 = 6. De-ai ști cât de fericit va fi copilul să descopere că și părinții greșesc!

Copiii s-au obișnuit să fie controlați, iar asta-i distruge! Cine sunt ei? Nimeni. În altă ordine de idei, nu-l învăța pe copil – joacă-te cu el! De fapt, în mod miraculos, într-un copil este depusă multă energie sănătoasă încă de la naștere. El, în mare parte, se dezvoltă singur. La vârsta de un an copilul este o personalitate. Și ar fi bine să-i respecți interesele și, totodată, să-i dai ocazia să facă unele alegeri, să se autodepășească.

NU-l opri – lasă-l să meargă încotro vrea!

Tragem nervos ciorapii pe copil, aoleu, iar întârziem la grădiniță!!! Iar copilul n-are niciun chef, se codește, se culcă la loc, se gândește la ale lui. Normal, știe prea bine că va fi îmbrăcat, condus, predat – când și unde au nevoie părinții. Va fi format!

Dar ce vrea copilul? Care sunt interesele lui? Întreabă-l când este mic – îți va spune totul. Mai târziu va fi prea târziu! La adolescență, el își va ascunde interesele de tine – este obișnuit să fie un simplu obiect al educației și nu subiectul propriei vieți.

Motivația și interesele copilului trebuie intuite, găsite, dezvoltate. Sunt neprețuite! Copilul vrea mereu ceva, iar dacă ai grijă să-i hrănești interesele, el va urma calea fericirii. Lasă-l să se (auto)descopere. Nu te panica, lasă-l să plece! Copilul de doi ani nu știe să pronunțe bine litera „s”, dar deja spune: ”eu tingul!”

NU-l speria că lumea e crudă!

Adesea mi se reproșează că promovez omenia și respectul față de copil, în timp ce societatea e plină de violență, cruzime și viclenie. Mulți se întreabă dacă un copil crescut cu blândețe acasă va putea să făcă față cel puțin sistemului școlar, care încă mai funcționează pe principiul recompensă și pedeapsă.

Am răspuns și la astfel de temeri. Cu cât copilul este mai integru când pleacă în lume, cu atât el este mai pregătit și mai întărit să facă față provocărilor care-l așteaptă după ușa casei. Cu cât copilul a fost mai bine înțeles și respectat, cu atât mai bine va reuși să-și realizeze interesele, să-și dezvolte autodeterminarea și capacitatea de a rezista în diverse contexte. Și invers: copilul crescut în spirit dur și autoritar va fi deja slăbit când va intra în colectivitate.

NU uita să vorbești despre sentimente, trăiri și emoții!

Cercetătorii au constatat că inteligența emoțională are un efect benefic asupra dezvoltării copilului, ajutându-l să se descurce în situații dificile. Pentru a dezvolta inteligența emoțională, se recomandă utilizarea așa-zisului vocabular al emoțiilor. Apelează cât mai des la cuvintele care descriu propriile trăiri și trăirile copilului tău. Emoțiile copilului trebuie ascultate și puse în cuvinte: „ești fericit”, „ești nemulțumit”, „tu vrei înghețată, dar eu ți-am interzis și acest lucru te-a întristat” etc.

Povestește-i copilului despre ce i se întâmplă, despre dinamica trăirilor sale. Transformă isteria și manipularea copilului în discuții despre ceea ce simte. Fă însă acest lucru cu înțelegere, nu cu supărare. Și nu-l întreba: „De ce nu asculți? Noi doar am stabilit că…”, pentru că el, de fapt, nu știe răspunsul. Întrebându-l și atacându-l, reușești doar să blochezi contactul emoțional. Atât.

Și nu uita să-i vorbești și despre ce simți tu în relația cu el: „Tu refuzi să te îmbraci acum, iar acest lucru mă supără foarte tare”, „Îmi pare foarte rău că nu-mi pot permite să-ți cumpăr și cea de-a zecea înghețată!” (aici cu sens ironic, evident)

NU-l constrânge!

”Tu doar ai promis că este ultimul desen!” Acest ”doar” se numește constrângere, iar constrângerea este toxică. Decât să interzici, mai bine introdu o regulă. Regulile sunt clare și nu se negociază.

Copilul spune: „Nu vreau să dorm!” Ce faci în acest caz?! Empatizezi: „Nu vrei să dormi? Și ești foarte supărat că avem o astfel de regulă? Da, te înțeleg! Unele reguli sunt neplăcute. Dar nu pot face nimic în legătură cu asta, regula e regulă“. Iată o discuție care promite să vă ușureze viața. Și ție, și copilului.

Așadar, nu negocia cu copilul, nu-i anula sentimentele, nu-i ține prelegeri! În schimb, pune limite și empatizează. Și nu uita: pe lângă reguli, copiii ar trebui să aibă și drepturi. Copilul va respecta regulile stabilite în familie doar dacă îi sunt respectate interesele și drepturile.

NU înlocui lumea reală cu gadget-uri!

Noile tehnologii vin cu o serie de particularități: feedback instantaneu (iar copilul crescut cu gadget-uri caută reacții imediate la acțiunile sale); interacțiune fizică limitată (cu câteva mișcări ușoare ale degetelor obții un flux imens de informații, însă nu și posibilitatea de a studia legile fizice); relații emoționale limitate.

Părinții ar trebui să înțeleagă bogăția lumii reale și să profite din plin de ea. Iar atunci când limitează accesul la ecrane, să umple neapărat timpul liber cu activități prin care copilul să primească ceea ce tehnologia nu-i dă! Activități fizice, evadare în natură, experimente și, cel mai important, comunicare emoțională cu mama și tata.

Gustul pentru lumea reală trebuie insuflat până la vârsta școlară, vârstă la care limitele gadget-ului îi vor fi deja cunoscute. Și, important: niciun copil NU vrea să stea pe tabletă sau telefon mai mult de o jumătate de oră!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *